Echipa USV a câștigat un nou titlu de campioană națională universitară

Echipa de handbal a Universității “Ştefan cel Mare” din Suceava a câștigat pentru a opta oară titlul de campioană națională universitară, după ce s-a impus sâmbătă, în finala disputată în Sala LPS din Suceava, în fața reprezentantei Centrului Universitar din Pitești, cu scorul de 41-32 (20-15).

Formația condusă de Bogdan Şoldănescu și Răzvan Gavriloaia a ajuns în finală după ce a câștigat grupa din care a făcut parte cu trei victorii: 29-22 cu Universitatea “Dunărea de Jos” Galați, 29-18 cu Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” Iași (scor 29-18) și 44-24 cu Academia Forțelor Aeriene “Henri Coandă” Brașov.

Podiumul a fost completat de formația Universitații “Dunărea de Jos” din Galați, care a învins, în finala mică, echipa Universității “Vasile Alecsandri” din Bacău, cu 41-24.

La festivitatea de premiere de la final, oficiată în prezența prorectorului USV, Ştefan Purici, gazdele au obținut și două dintre premiile individuale prin Cosmin Lupu, care a ieșit golgheterul competiției, și Alexandru Bologa – desemnat MVP-ul turneului național.

Celelalte două premii individuale au ajuns la Eugen Crăciunescu (Universitatea Galați) – cel mai bun portar și Nicolae Costea (Centru Universitar Pitești) – cel mai tehnic jucător.

Echipa Universității “Ştefan cel Mare” din Suceava s-a bazat la această competiție pe următorii studenți: Ştefan Leonte, Dragoș Podovei, Florin Sîrghie – Alexandru Reuț, Alexandru Bologa, Cosmin Lupu, Leonard Ştefan, Codrin Radu, Claudiu Lazurcă, Bogdan Niculaie, Andrei Bruj și Robert Alupoaie.

Prin câștigarea titlului de campioni naționali, handbaliștii de la USV s-au calificat automat la Campionatul European Universitar 2025, care se va desfășura la Covilha, în Portugalia, în perioada 22-28 iulie.

Echipa de handbal a Universității ,,Ştefan cel Mare” din Suceava are în palmares nu mai puțin de patru titluri continentale, obținute în 2017, la Malaga (Spania), în 2022, la Lodz (Polonia), în 2023 la Podgorica (Muntenegru) și în 2024, la Debrecen (Ungaria).

Ediția din acest an a Campionatului Național Universitar la handbal masculin a fost organizată de Federația Sportului Şcolar și Universitar, în parteneriat cu Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava, Liceul cu Program Sportiv Suceava, Şcoala Gimnazială “Ion Creangă” Suceava, Federația Română de Handbal și Clubul Sportiv Universitar din Suceava, cu sprijinul Inspectoratului Județean Şcolar Suceava și al sponsorilor Avastar și Raitar.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *