Echipa de handbal a rămas în 11 jucători

Din cauza accidentărilor apărute în ultima perioadă în cadrul lotului, CSU Suceava a fost nevoită să anuleze amicalul programat miercuri, pe terenul prim-divizionarei HC Vaslui. Cel mai probabil, “studenţii” nu se vor prezenta nici la celelalte două meciuri de pregătire care erau stabilite pentru vineri şi sâmbăta, cu CSŞM Bacău şi CSM Focşani.

Antrenorul Răzvan Bernicu are şase jucători indisponibili la ora actuală. Este vorba despre Cristi Bursuc, Olariu, Roban, Preda, Alexa şi Baican, iar Burlacu acuză o uşoară întindere.

Andrei Ciutacu
Andrei Ciutacu

Mai mult, universitarii l-au pierdut şi pe Andrei Ciutacu. Jucătorul în vârstă de 18 ani se va întoarce la Centrul de Excelenţă pentru că CSU Suceava nu îşi permite să plătească pentru împrumutul acestuia.

“Cu tot cu cei trei portari sunt 11 inşi apţi de joc. Nu le folosea nici celor din Vaslui şi nici nouă un amical în aceste condiţii. Dacă îşi vor reveni măcar 2-3 jucători mergem la Bacău, dar probabil abia vineri vor putea să înceapă antrenamentele Bursuc şi Olariu. Este posibil să jucăm totuşi vineri şi sâmbătă, la Gura Humorului, cu lotul de juniori I al Romaniei şi cu LPS Piatra Neamţ”, a anunţat antrenorul Răzvan Bernicu.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

2 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar mai putea interesa
Close