Două turnee în Ardeal

Handbaliştii suceveveni au un program încărcat la sfârşitul acestei săptămâni. Echipa pregătita de Leonard Bibirig se va deplasa joi în Ardeal, acolo unde este invitată să participe la două turnee cu meciuri de verificare.

Având în vedere că turneele vor avea loc simultan, tehnicienii Leonard Bibirig şi Petru Ghervan au hotărât să împartă lotul Universităţii în două echipe, astfel încât handbaliştii suceveni să facă faţă cu brio pe ambele fronturi.

“Vom imparti lotul in doua echipe echilibrate pentru a oferi tuturor jucatorilor posibilitatea de a evolua cat mai multe minute de joc si de capata astfel o experienta competitionala care sa-i ajute in viitorul campionat. Speram ca dupa aceste doua turnee sa nu apara accidentari in cadrul lotului si pe cat posibil sa ne intoarcem cu rezultate pozitive”, a declarat, in cadrul unei conferinte de presa antrenorul Leonard Bibirig.

Seful bancii tehnice de la Universitatea a recunoscut ca echipa suceveana este pe drumul cel bun dupa cele sapte victorii consecutive obtinute in meciurile de pregatire din aceasta vara. “Avand in vedere perioada in care ne aflam cu pregatirea, consider ca echipa este pe drumul cel bun. Mai sunt si cateva aspecte care nu merg in jocul nostru, dar, cu multa sudoare la antrenamente le putem remedia.”

În primul dintre turnee, formaţia suceveană va întâlni în sala din Cluj echipele Ştiinţa Bacău, Politehnica Timişoara şi reprezentanta gazdelor Universitatea Cluj. În cel de-al doilea turneu, “alb-albaştrii” vor evolua la Turda în compania celor de la CSM Bucureşti, Dinamo Braşov şi a divizionarei secunde care găzduieşte competiţia, Potaissa Turda.

Universitatea va debuta in cadrul turneului de la Cluj in compania celor de la Stiinta Bacau, intr-un meci programat vineri dimineata, cu incepere de la ora 10.00. In aceiasi zi, formatia suceveana va intalni de la ora 19.15 gruparea gazda “U” Transilvania Cluj, pentru ca sambata sa infrunte Politehnica Timisoara. Programul exact al jocurilor din cadrul turneului de la Turda va fi dat publicitatii in cursul zilei de astazi.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *