Doru Popadiuc a semnat cu Universitatea Cluj
Mijlocașul sucevean Doru Popadiuc (28 ani), de la Chindia Târgoviște, a ajuns la o înțelegere cu Universitatea Cluj, a anunțat, marți seara, clubul ardelean pe site-ul său oficial.
Descopertit de antrenorii Radu Cașuba și Cornel Dârman la centrul de copii și juniori al clubului Cetatea Suceava, Popadiuc a debutat în eșalonul de elită la Ceahlăul Piatra Neamț în sezonul 2013/2014, după care a mai evoluat în prima ligă pentru FCSB, FC Voluntari, Politehnica Iași și Chindia Târgoviște, dar și în Kazahstan, la Irtîș Pavlodar.
Popadiuc a făcut parte din loturile naționale la U19 (6 prezenațe) și U21 (2 selecții).
Primul său trofeu la seniori a fost obținut cu FCSB, Cupa Ligii. Cu FC Voluntari, Popadiuc a câștigat Cupa României și Supercupa.
Cel mai recent, Doru Popadiuc a jucat la Chindia Târgoviște, formație pentru care a înscris 8 goluri și a oferit 4 pase decisive în 34 de meciuri în sezonul recent încheiat din Superligă. Popadiuc este al treilea jucător care se desparte de Chindia după retrogradare, ceilalți fiind Cristian Neguț (FC Hermannstadt) și Daniel Popa (U Cluj).
Pentru ”U” acesta este al treilea transfer efectuat pentru sezonul viitor, după Daniel Popa (atacant) și Bogdan Mitrea (fundaș).