Dornenii, trei medalii de aur
Atleții cluburilor din județul Suceava au reușit să obțină cinci medalii la etapa finală a Campionatului Național rezervată copiilor, competiție ce s-a desfășurat la sfârșitul săptâmânii trecute, în sala complexului “Lia Manoliu” din București, în prezența a peste 1.000 de sportivi.
Performerii delegației sucevene au fost sportivii de la CSM Dorna Vatra Dornei, micii atleți pregătiți de Cristian Prâsneac reușind să obțină trei titluri naționale la întrecerea din Capitală. Drumul dornenilor spre aur a fost deschis de Paula Alina Vântu, cea care a terminat pe primul loc în proba de 1.500 de metri rezervată copilelor I, unde a trecut linia de sosire cu timpul de 4 minute, 55 de secunde și 65 de sutimi, la secundă și jumătate în fața ocupantei poziției secunde.
Performanța a fost trasă la indigo în cursa masculină de 1.500 de metri, unde dorneanul Claudiu Daniel Mihăescu a obținut medalia de aur, după ce a încheiat proba cu timpul de 4 minute, 43 de secunde și 50 de sutimi, la aproape opt secunde în fața următorului clasat.
Cel de-al treilea titlu național al clubului din Vatra Dornei a fost adus de Iulian Valentin Simionescu, care a terminat pe primul loc în proba de triatlon, cu un total de 1.288 de puncte strânse în urma cumulării celor trei probe: 60 de metri, săritura în lungime și 800 de metri.
Un rezultat remarcabil a bifat și Costel Niculcea, sportivul de la CSȘ Rădăuți reușind să cucerească medalia de argint în cursa de 800 de metri rezervată copiilor I, unde a trecut linia de sosire cu timpul de 2 minute, 16 secunde și 71 de sutimi, la trei secunde de învingător.Cea de-a cincea medalie a cluburilor sucevene a fost câștigată de Florina Gabriela Stratan, sportiva legitimată la CN “Nicu Gane” Fălticeni obținând bronzul în proba de 600 de metri, la copile II.