Dornenii și-au îndeplinit baremele pentru europene
Atleții dorneni Claudia-Ionela Costiuc și Alexandru Prâsneac și-au îndeplinit baremele pentru viitoarele competiții europene cu ocazia primei etape a Campionatelor Naționale indoor, desfășurate la sfârșitul săptămânii trecute la complexul “Lia Manoliu” din București.
Claudia-Ionela Costiuc a câștigat cursa de 800 de metri, cu timpul de 2 minute, 10 secunde și 69 de sutimi și a terminat pe locul 3 la 400 de metri, în 58 de secunde și 16 sutimi.
Alexandru Prâsneac a ocupat locul 3 în proba masculină de 800 de metri, cu timpul de 1 minut, 55 de secunde și 55 de sutimi.
“Sunt foarte încântat de evoluția sportivilor noștri, care, deși sunt juniori II, au realizat mai multe recorduri personale în sală. Claudia a făcut baremul pentru Campionatul Balcanic U20 din Serbia, iar Alexandru s-a calificat la Campionatul European U18 din Israel și la Festivalul Olimpic al Tineretului European din Slovacia. Aș vrea să mulțumesc conducerii clubului care ne-a sprijinit cu un cantonament de trei săptămâni la Băile Felix, Primăriei și Consiliului Local Vatra-Dornei, precum și sponsorului Apa Bucovina”, a precizat antrenorul Cristian Prâsneac.
Tot în cadrul primei etape a Campionatelor Naționale indoor de la București, Andrei Ihnatiuc (CSŞ Rădăuți – CSM Dorna Vatra Dornei), a ocupat locul 2 în proba de 3.000 de metri, iar Roxana Ghiuță (CSM Suceava) s-a clasat pe locul 3 în cursa de 800 de metri.