Doar 100 de bilete vândute
Rezultatele obtinute de Universitatea Suceava in ultima perioada par sa fi indepartat sucevenii de echipa de handbal. Din cele 800 de bilete scoase la vanzare de conducerea clubului pentru dubla mansa din Cupa Challenge, cu Bnei Hertzeliya, pana acum s-au vandut doar 100.
Cei care vor sa urmareasca din tribuna meciurile Universitatii de la sfarsitul acestei saptamani pot sa isi achizitioneze bilete pana la ora jocului. Tichetele de acces pentru dubla Universităţii cu Bnei Hertzeliya s-au pus în vânzare miercurea trecuta, la pretul de 15 lei/bucata.
Universitatea Suceava si Bnei Hertzeliya se vor confrunta pe 26 şi 27 noiembrie, de la ora 11:00, in cadrul turului 3 al Cupei Challenge. Partidele vor fi arbitrate de o brigadă din Serbia, formată din Marco Boricic şi Dejan Markovic. Din partea Federaţiei Europene de Handbal a fost delegat grecul Antonis Hadjinikolaou.