Dinu Vamă, invitat la Suceava

Internationalul Mihai Roman va profita de vacanta de iarna pentru a spune adio burlaciei. Fotbalistul formatiei Rapid Bucuresti isi va pune pirostriile la sfarsitul saptamanii, aleasa inimii fiind Anuta, cea cu care se afla intr-o relatie de mai bine de 6 ani, inca de pe vremea cand imbraca tricoul echipei locale Cetatea.

Fericitul eveniment va avea loc sambata, cununia religioasa urmand sa fie oficiata la Vicovu de Sus, locul de bastina a lui Mihai Roman, in timp ce masa festiva se va desfasura la hotelul Imperium din Suceava.

Desi fotbalistul a evitat sa dezvaluie numele nasilor de cununie, rezumandu-se sa mentioneze ca nu sunt nume cunoscute publicului microbist, de pe lista invitatilor asteptati la eveniment nu vor lipsi fosti sau actuali coechipieri, printre care mai multi colegi de la Rapid Bucuresti, in frunte cu presedintele clubului giulestean, Dinu Gheorghe. De asemenea, la festivitate si-au anuntat prezenta si o serie de fotbalisti alaturi de care Mihai Roman a jucat in perioada petrecuta pe Areni, printre acestia numarandu-se: Andrei Rohetki, Marius Onciu, Tudor Homneac, Laurentiu Berezoschi, Paul Bosancu sau Florin Apetri.

Referitor la cariera, Mihai Roman a precizat ca asteptarile sale de la anul 2011 se leaga atat de echipa de club, cat si de echipa nationala. “In primul rand, vreau sa fiu sanatos si sa joc cat mai bine atat la echipa de club cat si la nationala, acolo unde sper sa fiu chemat din nou. Imi doresc ca Rapidul sa prinda un loc de cupa europeana, iar echipa nationala sa se califice la Euro 2012”, a declarat Mihai Roman, care a anuntat ca isi va amana luna de miere pentru vara viitoare, avand in vedere ca pe 10 ianuarie, trebuie sa revina la antrenamentele giulestenilor, sub comanda tehnicianului Marius Sumudica.

De-a lungul carierei, Mihai Roman a jucat la formatiile Bucovina Radauti, Cetatea Suceava, FC Brasov si Rapid Bucuresti. In cele doua sezoane petrecute pe Areni, fotbalistul a bifat 54 de partide si 14 goluri.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *