Diniţă, pericolul nr. 1
Laurenţiu Diniţă este principalul pericol pentru poarta Cetăţii în meciul de sâmbătă cu Concordia Chiajna. Acest lucru l-a confirmat antrenorul Ioan Radu, dar şi portarul Catalin Pascal.
La fel ca şi Mihaiţă Pleşan în primul meci de campionat şi fostul stelist Laurenţiu Diniţă va avea parte de un tratament special în meciul cu Cetatea. Antrenorul Ioan Radu, recunoaşte totuşi că nu are prea multe soluţii în acest sens.
“Este normal sa incercam sa luam niste masuri speciale, sa incercam sa il tratam cu o atentie in plus. Vom vedea in ce sistem joaca, unde va fi asezat in teren. Nu putem spune insa ca avem in momentul de fata pe cineva care l-ar putea scoate 100% din joc. La linia de fund, cu exceptia lui Bernard, ceilalti sunt jucatori tineri, naivi care pot fi usor pacaliti de experienta si valoarea lui Dinita”, a marturisit Ioan Radu.
Nici portarul Cătălin Pascal nu pare prea încântat de întâlnirea cu atacantul în vârstă de 34 de ani: “Nu l-am avut ca adversar pana acum, asa ca nu il cunosc foarte bine. Oricum, de orice jucator imi e frica sa nu primesc gol”.
Diniţă a fost cel mai bun om al ilfovenilor în cele 3 victorii înregistrate de Concordia în acest sezon, în faţa formaţiilor Sportul Studenţesc, Farul Constanţa şi FC Botoşani. Atacantul a inscris golurile victoriilor cu Sportul si FC Botosani, iar in meciul castigat la Constanta cu 4-1, a reusit dubla si o pasa de gol.
foto: Liga2.ro