Derby etapei se joacă la Rădăuți. Foresta revine pe stadionul Areni pentru meciul cu Sporting Vaslui
Bucovina Radauti si Somuz Falticeni se intalnesc sambata, de la ora 15.00, pe stadionul Municipal, in cel de-al doilea derby sucevean programat in actuala editie de campionat a Ligii a III-a.
“Este un derby al momentului pe care ne dorim sa-l castigam. Sunt increzator, venim dupa patru victorii consecutive, dar trebuie sa ramanem cu picioarele pe pamant, pentru ca pana acum am jucat doar cu echipe din subsolul clasamentului. Drept urmare, pe final de tur, avem cel mai greu program dintre toate echipele din seria noastra. Ne asteapta opt zile de foc, in care vom juca acasa cu Falticeni, miercuri la Suceava si apoi la Husi. Acum se va vedea cu adevarat caracterul si valoarea jucatorilor nostri” a declarat antrenorul Bucovinei Radauti.
De partea cealalta, Somuz Falticeni este in cadere de forma, dupa ce, in decurs de patru zile, a suferit doua infrangeri fara gol marcat, 0-1 in campionat si 0-4 in Cupa Romaniei, ambele in fata celor de la Ceahlaul. Trupa antrenata de Daniel Stoica vine la Radauti si cu un lot ciuntit de COVID-19, dupa ce camerunezul Franck Tchassem si juniorii Florin Chiselita, Gabi Ciotu si Alin Cazacu au fost depistati pozitivi la inceputul acestei saptamani.
Foresta se intoarce pe Areni pentru meciul cu nou-promovata Sporting Vaslui
Intr-un alt meci al etapei a VII-a, Foresta primeste sambata, de la ora 15.00, pe stadionul Areni, vizita nou-promovatei Sporting Vaslui.
In revenire de forma dupa startul ratat de campionat, “galben-verzii” spera ca experienta in plus pe care o au fata de vasluieni sa-i ajute sa bifeze al treia victorie consecutiva.
“Venim dupa doua meciuri castigate, in care, cu exceptia primei reprize de la Targu Neamt, am prestat un joc bun si speram la o noua victorie sambata, care sa ne apropie de indeplinirea obiectivului. Vom intalni o echipa tanara, fara prea mare experienta la nivelul Ligii a III-a, dar care compenseaza prin tehnicitate si printr-un joc in viteza. Suntem convinsi insa ca experienta jucatorilor nostri ne va ajuta sa castigam toate cele trei puncte”, a declarat presedintele Forestei, Andrei Ciutac.
Aflat la primul meci pe stadionul Areni, antrenorul Ivan Gvozdenovic se confrunta cu o singura absenta in lot, cea a mijlocasului Radu Ungurianu, care urmeaza sa se opereze la ligamentele incrucisate. In schimb, vor reveni Bogdan Filip si Ruben Sumanariu, ultimul fiind suspendat runda trecuta pentru cumulul de cartonase galbene.
Programul etapei a VII-a:
CSM Pascani – Dante Botosani
Foresta Suceava – Sporting Vaslui
Stiinta Miroslava – Bradu Borca
CSM Ceahlaul – Husana Husi
Bucovina Radauti – Somuz Falticeni
La finalul sezonului, primele doua clasate se califica in semifinalele play-off-ului de promovare, in timp ce ultimele doua vor retrograda in ligile judetene.
Foto: Cristian Plosceac