Deplasări infernale

Sporting Suceava are parte de o misiune imposibilă  în etapa programată la sfârşitul acestei săptămâni în Liga a III-a, formaţia pregătită de Mihai Guriţă urmând să evolueze astăzi, de la ora 15.00, în fieful ocupantei locului 4 în clasamentul seriei, Kosarom Paşcani.

“Paşcaniul pleacă cu prima şansă în acest meci, ţinând cont că au o echipă experimentată şi un obiectiv precis: clasarea în primele şase locuri. Noi mergem însă să ne apăram şansa. Vrem să practicăm un fotbal plăcut şi să obţinem un rezultat pozitiv”, a declarat Mihai Guriţă.

Bucovina Rădăuţi are la rândul ei un examen dificil în etapa a XVII-a, “galben-albaştrii” urmând să joace pe terenul formaţiei Cetatea Târgu Neamţ, ocupanta ultimului loc calificabil în play-off. Ultimii în clasament, rădăuţenii abordează întâlnirea de astăzi cu gândul de a spăla ruşinea de runda trecută, când au pierdut în propriul fief în faţa puştilor de la Sporting.

“În primul rând, contează să facem un joc bun, în care să ne spălăm ruşinea din runda trecută. Asta le-am transmis băieţilor. Este un meci capital, de pe urma căruia ar fi foarte bine să obţinem toate cele trei puncte. Până la urmă însă niciun egal nu ar fi rău, ţinând cont că jucăm pe terenul unei echipe ce se va califica în play-off”, a declarat managerul echipei rădăuţene, Manuel Costache.

FC Pojorâta, cea de-a treia echipă suceveană din Liga a III-a, va trage cortina peste etapa a XVII-a, trupa lui Dănuţ Mândrilă urmând să primească mâine, de la ora 15.00, vizita grupării Petrotub Roman.

Programul etapei a XVII-a:
FCM Dorohoi – Ceahlăul II Piatra Neamţ
CSM Moineşti – Ştiinţa Miroslava
Cetatea Târgu Neamţ – Bucovina Rădăuţi
Kosarom Paşcani – Sporting Suceava
FC Pojorâta – Petrotub Roman (mâine)
Aerostar Bacău va sta în această rundă.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

11 Comentarii

  1. Daa inca o infrangere clara azi ptr bucovina radauti si inca un sut in fund in drumul spre retrogradare…baftales.

  2. O noua infrangere ptr echipa lu costache…si inca un pas spre retrogradare..cetatea targu neamt-bucovina radauti 1-0 ..final a inscris munteanu..faza e ca echipa asta a promovat anul trecut si lea cam dat ceata …salutati retrogradarea baieti:d

  3. Kosarom pascani- sporting suceava 3-0,cetate targu neamt-bucovina radauti 1-0,Fcm dorohoi-cheahlaul piatra neamt 0-3..Moinesti-miroslava 0-2

  4. Da unde sunt mai soareci aia care il pupa in pl pe costAche si vezi doamne ce buna echipa a facut el cu stoica..se ascund acum..sa vdm ce zic sau cum zic

Dă-i un răspuns lui pailanda Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar mai putea interesa
Close
error: Pentru copierea conţinutului contactaţi autorul!