Deplasare grea pentru Şomuzul Preuteşti

Cel mai interesant meci din cadrul etapei a 6-a din Liga a 4-a Inter Conti este programat la Vatra Dornei. Echipa locală, Dorna, va primi duminică, de la ora 13:00, vizita formaţiei Şomuzul Preuteşti, actualul lider din fotbalul judeţean.

Dornenii au pierdut suprinzător în etapa precedentă, 1-0, la Siret, cu satelitul echipei Rapid Suceava. Pe teren propriu însă, formaţia lui Relu Buliga a învins Viitorul Liteni, cu 3-0, şi Moldova Drăguşeni, cu 9-0.

„Toţi băieţii sunt valizi şi vrem să câstigăm partida de duminică. În ultima etapă am pierdut la Siret în faţa unei echipe puternice, care a avut în componenţă şi vreo cinci jucători de la Liga a 2-a. Sperăm în continuare că vom termina campionatul pe primul loc. Nu cred ca la Vatra Dornei va reuşi să ne bată cineva”, a anunţat delegatul dornenilor, Marcel Ivan.

De cealaltă parte, Şomuzul Preuteşti speră să păstreze şefia Ligii a 4-a şi după deplasarea la Vatra Dornei.

„Suntem mobilizaţi bine, nu avem jucători accidentaţi sau suspendaţi, şi mergem la victorie. Vom fi sustinuţi şi de suporteri, pentru ei vom pune un autocar la dispoziţie şi sper să nu îi dezamăgim. Ca să luăm puncte trebuie neapărat să alergăm mult şi să înscriem, iar în acest sens ne bazăm pe imaginaţia jucatorilor cu experienţă. Dacă nu câştigăm nu ar fi o dramă, campionatul este lung şi se poate întampla orice. Până acum am văzut multe rezultate surprinzătoare, dar este normal, pentru că multe echipe s-au întărit în vară”, a declarat căpitanul Şomuzului, Cătălin Vasiliu.

Celelalte echipe din plutonul fruntaş al Ligii a 4-a au programate meşiuri uşoare în weekend. Şomuz Fălticeni primeşte vizita penultimei clasate Recolta Fântânele, iar CS Gura Humorului se deplasează la Bradul Putna, grupare care a încasat 22 de goluri în 5 partide.

Celelalte meciuri din etapa a 6-a sunt:

Viitorul Vereşti – Progresul Frătăuţii Vechi
Victoria Vatra Moldoviţei – Rapid II Siret
Bucovina II Milişăuţi – Moldova Drăguşeni
Ştiinţa Vicovu de Sus – Viitorul Liteni

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *