Demisii în bloc din conducerea Forestei

Foresta a rămas fără conducere tehnico-administrativă, după ce antrenorul Dorin Goian, președintele Gabriel Clim și vicepreședintele Marian Bordeianu și-au prezentat demisiile în cadrul unei conferințe de presă, organizată luni, pe Areni.

Motivul nu este legat de ratarea promovării, ci de faptul că membrii fondatori ai clubului (basarabeanul Ion Lozovan, botoșăneanul Mihai Ungurian și suceveanul Andrei Ciutac) i-au ridicat președintelui executiv Gabriel Clim dreptul de semnătură și accesul la conturile bancare ale clubului încă din luna aprilie.

Asta după ce oficialul Forestei nu a acceptat să-i ofere așa-zisului finanțator Ion Lozovan o sumă de bani din prima tranșă de bani primită de Foresta de la Primărie. “Când am preluat acest club în vara trecută, erau foarte puțini fotbaliști și datorii foarte mari. În plus, pe parcurs, ne-am mai trezit cu niște litigii. Până la sfârșitul anului 2022, s-a plătit un milion din aceste datorii, iar fotbaliștii au ajuns cu banii la zi. Cu toate acestea, mi s-a luat dreptul de semnătură la bancă, o dată în octombrie și o dată în aprilie. Cu excepția lui Andrei Ciutac, pe cei din Consiliul Director nu i-am văzut la club timp de patru luni de zile, asta până au venit banii de la Primărie. Asta e umilință pe care am trăit-o la Suceava cu acești mari investitori. Nu au venit nici măcar o dată în vestiar să le promită jucătorilor o primă de promovare. Din prima tranșă de bani de la Primărie nu s-a plătit niciun furnizor, nici masă, nici cazare”, a explicat fostul președinte Gabriel Clim, care a precizat că, în acest moment, datoriile Forestei au ajuns din nou la suma de 2,5 milioane de lei.

Dorin Goian a completat: “Marii investitori și-au făcut apariția la Suceava imediat ce au intrat banii de la Primărie. Cum este posibil ca, tu ca membru fondator al clubului, să nu fii văzut la față în ianuarie, februarie, martie, aprilie și, hop, cum a intrat prima tranșă de la Primărie, apari pe la Suceava. Am vrut să plecăm încă de atunci. Eu am venit cu Gabriel Clim, iar etic este să plec împreună cu el. Nu voi putea vreodată cu acei oameni, care sunt membrii fondatori la acest club cu un singur scop: acela de a suge cât mai mult. Îmi pare rău că echipa de fotbal din Suceava a ajuns pe mâna acestor oameni. Nu vreau să iau parte la această hoție. Am avut baraje cu Rîmnicu Sărat și Ceahlăul și nu au venit odată în vestiar. În schimb, într-un weekend când am avut meci acasă, au avut timp să meargă la o nuntă în Suceava. Asta spune totul despre acționariatul acestui club”.

Referitor la ratarea promovării după dubla din finala barajului cu Ceahlăul Piatra Neamț, Dorin Goian a declarat: “Dezamăgirea a fost mare după meciul de la Piatra Neamț din parte tuturor: staff tehnic și jucători. Eu, Gabi, Marian am fost persoanele care am suferit cel mai mult. N-a fost ușor să intru în vestiar. Toți jucătorii erau dărâmați, plânși. Îmi pare rău pentru jucători, pentru noi, pentru suporteri”.

Goian a mai spus: ”Raportul situațiilor de gol a fost 6-2 în favoarea noastră. Depinde de conjunctură, de inspirație, de noroc. Am fost echipa mai neexperimentată. Mulți dintre ei nu se mai întâlniseră cu așa presiune, cu așa atmosferă, atât acasă cât și în deplasare. Erau mai emoționați ca la alte jocuri”.

Dorin Goian a ținut să transmită mulțumiri jucătorilor, conducerii, adică lui Gabriel Clim și lui Marian Bordeianu, staff-ului tehnic, oamenilor de la stadion, Primăriei Suceava, Consiliului Local, Liceului cu Program Sportiv, sponsorilor, presei și publicului.

Foresta mai are în acest moment doar opt jucători sub contract, dar și aceștia sunt gata să plece odată cu Dorin Goian și Gabriel Clim. 

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *