De la FRH la Tribunal

Conducerea echipei locale de handbal nu s-a resemnat cu gandul pierderii la “masa verde” a meciului de saptamana trecuta de pe teren propriu cu Dinamo Bucuresti, meci de Liga Nationala care nu s-a mai disputat din cauza lipsei ambulantei la sala de joc.

Noul director al CSU Suceava, Sorin Rata, a cerut zilele trecute, printr-un memoriu adresat Federatiei Romane de Handbal ca meciul cu Dinamo sa fie reprogramat. Raspunsul a fost insa unul negativ. “Miercuri, am primit raspunsul din partea Federatiei Romane de Handbal la memoriul pe care l-am facut dupa meciul pierdut masa verde cu Dinamo. Am solicitat rejucarea meciului, dar raspunsul a fost negativ. Ni s-a comunicat ca, potrivit regulamentului, neavand ambulanta, pierdem meciul cu 0-10. Inca nu am primit un raspuns in privinta punctului de penalizare”, a precizat directorul CSU Suceava, Sorin Rata.

Nemultumit de raspunsul primit pe linie sportiva de la FRH, oficialul echipei locale de handbal vrea sa se adreseze instantelor civile, precizand ca meciul dintre CSU Suceava si Dinamo nu s-a putut juca din motive “fortuite”. “Saptamana viitoare, luni sau marti, voi convoca biroul director, din care face parte si domnul rector Valentin Popa, sa vedem ce decizie vom lua mai departe. Vrem sa ne adresam tribunalului Suceava pentru ca este o situatie fortuita, iar in cazul situatilor fortuite, tot regulamentul FRH, stipuleaza ca meciurile pot sa se rejoace. Nu exista precedente in astfel de situatii, dar speram sa fim noi primii care sa cream unul”, a mentionat Sorin Rata. Intrebat daca formatia suceveana va beneficia de asistenta medicala la meciul de maine cu Minaur Baia Mare, directorul CSU a raspuns: “Sigur vom avea ambulanta. Daca nu una, atunci doua”.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

2 Comentarii

  1. maine vine si smurdu cu elicopteru, 3 ambulante, 4 senilate ale armatei si nu in ultimul rand cei doi brancardieri de pe Areni 🙂
    Succes baietilor!!!
    poate vine si Putin 🙂

  2. este o prostie acest regulament FRH , mai ales ca daca se intampla ceva in timpul jocului, oricum ambulanta prezenta la sala NU POATE PARASI SALA PANA VINE ALTA …..deci pana este chemat alt echipaj sa asiste la joc….. asa ca de ce sa fii acolo daca tot nu poti pleca si daca oricum trebuie sa suni la 112 dupa ambulanta !!!!??????? o prostie care nu are logica1 pacat ca nu ati putut juca cu Dinamo, poate le faceati o „surpriza „…..succes mai departe !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *