Cupa României | Șomuz Fălticeni – Foresta: 2-0

Alta competitie, alt meci, acelasi deznodamant. Dupa ce sambata i-a incurcat socotelile in campionat, la doar patru zile distanta, Somuz a eliminat-o pe Foresta si de pe tabloul Cupei Romaniei. Echipa antrenata de Daniel Stoica s-a calificat in Turul IV al competitiei, dupa ce a castigat astazi, in fata “galben-verzilor”, cu scorul de 2-0, intr-un meci disputat tot pe stadionul “Constantin Jamaischi”.

Dupa o prima jumatate de ora in care s-a jucat parca in dorul lelii, Somuz a deschis scorul in minutul 31, cand Paius l-a invins pe Zvoronciuc cu un sut plasat la coltul lung, din marginea careului mare.

De partea cealalta, cu sapte schimbari efectuate in formula de start fata de meciul de campionat, trupa condusa de pe margine de Daniel Balan a replicat firav, la ultima faza a primei reprize, prin brazilianul Da Silva, a carui lovitura de cap a fost respinsa usor de la vinclu de portarul Chindris. 

Anuntat de bara lui Tchassem si ocazia lui Afalna, golul doi al gazdelor a venit in minutul 76, cand Tututa a transformat un penalty acordat gratuit pentru un presupus fault comis de Sumanariu (foto).

Pe final, s-a jucat cu garda jos, dar forestierul Cerlinca nu a nimerit cadrul portii din lovitura libera, iar mai apoi, Eduard Julei, de la gazde, a sutat in bara dupa ce a scapat singur de la jumatatea terenului.

Somuz – Foresta s-a terminat 2-0, iar gruparea falticeneana accede in Turul IV al Cupei Romaniei, acolo unde va primi, cel mai probabil, vizita Ceahlaului Piatra Neamt, calificata azi, la “masa verde”.

Somuz Falticeni: Chindris – Chisalita, Forizs, Dohotaru, Tututa, Paius, Miclos, Njindja, Tchassem, Zapata, Toukam. Antrenor: Daniel Stoica. Pe parcurs au mai intrat: Afalna, Padovei, Julei si Robciuc.

Foresta: Zvoronciuc – Sumanariu, Vitu, Novacek, Filip, Stanescu, Rotaru, Sahlean, Popovici, Dicu, Marin. Antrenor: Daniel Balan. Pe parcurs au mai intrat: Cimbru, Da Silva, Druga, Cerlinca si Martin.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar mai putea interesa
Close