Cupa Interetnică 2012

Municipiul Suceava a gazduit la sfarsitul saptamanii trecute cea de a 9-a ediţie a Cupei Interetnice Bucovina, eveniment organizat de catre Direcţia Judeţeana pentru Sport şi Tineret Suceava, Federaţia Româna „Sportul pentru Toţi”, Asociaţia Judeţeana „Sportul pentru Toţi” Suceava, Asociaţia Juventus şi Fundaţia ANA, in parteneriat cu Direcţia de Sănătate Publică Suceava, Clubul Sportiv Municipal Suceava, Intercoolt si Clubul Interetnic Bucovina. Scopul acestei acţiuni internaţionale a fost acela de a demonstra ca Bucovina este un model de „Unitate în diversitate” iar „sportul pentru toţi” este calea ideală de comunicare între participanţi, indiferent de apartenenţa etnică. La ediţia din acest au participat reprezentanţi ai Asociaţiei Italienilor din România-RO.AS.IT., Uniunii polonezilor din România, Uniunii Ucrainienilor din România- ţinutul Bucovina, Comunitatea Rromă, Gulia, Dolhasca, Comunitatea ruşilor-lipoveni din România, Filiala Fălticeni, Comunitatea germană, Suceava, Comunitatea maghiară Topliţa, Comunitatea Evreiască Suceava, Comunitatea Armeană Suceava dar şi parteneri de acum tradiţionali din Republica Moldova- Grupul de Iniţiativă a Românilor din Basarabia iar din Ucraina – o reprezentativă a Administraţiei Regiunii Cernăuţi.

Pe parcursul desfăşurarii Festivităţii de deschidere sau a competiţiei, personalităţi ale vieţii publice sau lideri ai organizaţiilor neguvernamentale au transmis salutul lor şi sprijinul pentru desfăşurarea în cele mai bune condiţii a acestei activităţi. Printre aceştia enumerăm pe dl. Moscaliuc Cezar, Director executiv al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Suceava, dna. Sofroni Simona, Consilier compartimentul Tineret din cadrul DJST Suceava, dl. Grosar Mircea, Deputat în Parlamentul României din partea Comunităţii Italiene, dl. Gherasim Valerică, Director al Clubului Sportiv Municipal Suceava, dna. Popovici Mihaela, reprezentanta Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, dl. Todireanu Nelu, Preşedinte al Fundaţiei ANA, dl. Grosaru Cornel, Preşedinte al Asociaţiei Juventus, dl. Androhovici Mihai, Vicepreşedinte al Federaţiei Române „Sportul pentru Toţi”, dna. Lucia Mihoc, Inspector de limba Ucraineană la Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, dl. Ciurari Vasile, reprezentant al Partidei Rromilor, filiala Suceava. De asemenea, un cuvânt plin de emoţie a transmis în limba română dl. Mazuraşu George, Preşedinte al Departamentului „Sportul pentru toţi” al Regiunii Cernăuţi.

Activităţile au fost împărţite pe două planuri: cel sportiv şi cel cultural. Pe planul sportiv echipele s-au întrecut la fotbal, kin-ball, tenis de masă, boccia, badminton, tir cu arcul. Cea mai animată competiţie a fost cea de băieţi, la fotbal, unde în final clasamentul arăta astfel: locul I, Grupul de Iniţiativă a Românilor din Basarabia, locul II, Comunitatea Ucraineană, Asociaţia Culturală Kozacioc, Bălcăuţi iar pe locul III, într-un total spirit de fair-play, Comunitatea Rromă Gulia şi Echipa Administraţiei Regiunii Cernăuţi, Ucraina. Ambele finale pentru locurile I-IV s-au încheiat doar după executarea loviturilor de departajare, deoarece la finalul timpului de joc, tabelele arătau scoruri egale. Fetele, s-au întrecut la kin-ball, tir cu arcul, badminton, tenis de masă şi boccia. Aici s-au remarcat prin voinţă, motricitate şi spirit de echipă componentele Grupului de Iniţiativă a Românilor din Basarabia. După amiază, la finalul primei zile de activităţi sportive, toate delegaţiile au participat la activităţile culturale. Prin tradiţie, acţiunea are şi o componentă de promovare a valorilor culturale multietnice din Bucovina şi din ţară.

Pe scena amenajată cu grija de Cornel Grosar, Preşedinte al Asociaţiei Juventus în cadrul Giovani Caffe au urcat reprezentanţi ai comunităţilor polonă, germană, a ruşilor-lipoveni, italienilor, maghiarilor şi ucrainienilor. Componenţii ansamblurilor au impresionat prin dansuri şi cântece tradiţionale, prin gesturi şi coloratură a costumaţiilor populare. Îmbucurător este faptul că pe scenă au urcat copii şi tineri, ceea ce arată că aceste comunităţi au resurse umane pentru a-şi duce pe mai departe valorile şi tradiţiile. De remarcat au fost toţi coordonatorii grupurilor care sunt tineri şi cu dorinţă de afirmare. Spectacolul artistic s-a întins pe durata a două ore în care marea familie multietnică din Bucovina şi-a arătat valorile culturale, artistice dar mai ales umane. În cea de a doua zi de activităţi, la sala de sport a CSM Suceava s-au desfăşurat activităţi extrem de dinamice şi amuzante, concursuri şi jocuri marinăreşti, exerciţii de team-building. La orele prânzului, la terenul sintetic al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava s-a desfăşurat un meci de fotbal între reprezentativele administraţiei judeţului Suceava şi a Regiunii Cernăuţi încheiat cu scorul de 5-3 pentru oaspeţi. Acest gen de activitate este de acum tradiţională, ea desfăşurându-se bianual, la Suceava şi Cernăuţi şi de doreşte a fi o punte de legătură peste timp, graniţe, oameni şi istorie a acestui loc numit simplu, Bucovina. La finalul editie 2012 a Cupei Interetnice Bucovina, organizatorii i-au premiat în spiritul „sportului pentru toţi” pe participanţi cu diplome, tricouri şi cupe.

Vezi o galerie foto de la editia din acest an a Cupei Interetnice!

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *