Cupa Interconti, ediţia a 3-a
Timp de cinci zile, la Suceava s-a desfăşurat a treia ediţie a Cupei Interconti la tenis de câmp. Organizat pe terenurile de la Clubul Sportiv Select, concursul a reunit la start aproximativ 60 de tenismeni din mai multe judeţe ale ţării.
Cupa Interconti s-a desfăşurat pe opt tablouri de concurs, cinci la masculin şi trei la feminin. Întrecerea a fost organizată cu sprijinul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Suceava, CSM Suceava, Asociaţiei Judeţene de Tenis şi al Clubului Sportiv Select. Printre remarcaţii turneului s-au regăsit şi tenismeni suceveni. Vasile Filip s-a impus la categoria de vârstă 10 ani, Ioan Marincuţa a terminat al doilea la 12 ani, iar Bogdan Marasin a prins ultima poziţie a podiumului în competiţia destinată sportivilor de 18 ani. La feminin – 16 ani, suceveanca Mădălina Sburlea a terminat pe locul 4.
“Cupa Interconti este o competiţie de categoria I în calendarul Federaţiei Române de Tenis. Turneul a reunit la start 60 de copii din intreaga ţară, doi dintre ei din Republica Moldova şi Italia. Pentru sportivii clubului nostru a fost o ocazie foarte bună pentru a-şi vedea adevărata valoare”, a declarat antrenorul clubului “Select” Suceava, Mihai Pop.
Peste o lună de zile terenurile de tenis din cadrul compexului sportiv “Unirea” vor găzdui o etapă din circuitul BCR Tenis Partener. Competiţia se va desfăşura în perioada 6-9 septembrie şi va reuni sportivi din toată ţara.