CSU Suceava se desparte de Irakli Kbilashvili

CSU Suceava se desparte la sfârșitul acestui sezon de Irakli Kbilashvili, internaționalul georgian urmând să dispute ultimele două meciuri în tricoul universitarilor în cadrul final-four-ului Cupei României.

 Kbilashvili a ajuns la Suceava în vara anului 2021, de la CSM Reșița, după ce anterior jucase în țara natală, la HC Kutaisi, și în Macedonia de Nord, pentru Metalurg Skopje.

În sezonul recent încheiat al Ligii Zimbrilor, handbalistul în vârstă de 24 de ani a reprezentat una dintre piesele de bază ale echipei sucevene.

Cu 78 de goluri înscrise, gruzinul s-a numărat printre principalii marcatori, alături de Răzvan Gavriloaia și Daniel Stanciuc.

“Irakli a fost jucătorul numărul 1 al echipei noastre de multe ori de-a lungul celor doi ani. Este un tânăr care aspiră la mai mult și probabil acolo unde merge și-a găsit ce și-a dorit. Sper să progreseze și mai mult pe plan sportiv. Are calități deosebite și cred că poate să ajungă unul dintre cei mai buni jucători din campionatul nostru. Eu îi mulțumesc în numele suporterilor, care știu că-l iubesc foarte mult. La pauza meciului cu Buzău am încercat să-l îmbărbătez, i-am spus că lumea se bazează pe el. Vă mărturisesc că am văzut lacrimi în ochii lui și mi-a spus că și el iubește publicul de la Suceava. Asta m-a impresionat, înseamnă că ar putea reveni cândva”, a declarat antrenorul Petru Ghervan.

Irakli Kbilashvili este jucător de bază și în echipa națională a Georgiei, care a reușit în acest an prima calificare din istorie la un turneu final.

La Campionatul European din 2024, care se va desfășura în Germania, gruzinii au fost repartizați în grupă cu Suedia, Olanda și Bosnia-Herțegovina.

Îți mulțumim pentru contribuția ta la succesele noastre și pentru felul în care ai inspirat atât jucătorii mai tineri, cât și suporterii noștri. Talentul, profesionalismul și efortul depus în fiecare meci au fost un exemplu pentru toți cei din jurul tău. Îți dorim succes și suntem siguri că vei continua să strălucești în lumea handbalului. Nu uita că ai un loc special în inimile noastre și ești întotdeauna binevenit în clubul nostru”, este mesajul transmis de clubul sucevean pe pagina oficială de facebook.

Irakli Kbilashvili este al doilea jucător care părăsește la finalul acestui sezon gruparea universitară, după internaționalul român Daniel Stanciuc, transferat la campioana Dinamo.

În schimb, gruparea suceveană a prelungit recent contractele cu patru jucători, este vorba de portarul Darius Makaria, pivotul Leonard Stefan, extrema stângă Vencel Csog și interul stânga Pavel Loic.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *