CSU Suceava s-a calificat la Turneul Final de handbal pentru Juniori 3

CSU Suceava s-a calificat la Turneul Final Valoare al Campionatului Național pentru Juniori 3. Formația antrenată de Ioan Tcaciuc a ajuns între cele mai bune opt echipe din țară după ce s-a clasat pe primul loc la Turneul Semifinal 2 Valoare. În Grupa 2, care a fost organizată la Suceava, universitarii au obținut victorii pe linie: 32-18 cu CSM Adjud, 39-26 cu Junior Ploiești și 30-26 cu HC Omer Constanța.

Iată ce a declarat antrenorul Ioan Tcaciuc: „Ne bucurăm că am ajuns în primele 8 echipe din România, dar sper ca acești copii să nu se mulțumească doar cu atât. Urmează la finalul lunii un turneu final dificil. Presiune o să fie, mai ales după succesele colegilor mai mari. Mulțumim pentru sprijin părinților și Muzeului Național al Bucovinei!”

Tehnicianul sucevean a mizat la Turneul Semifinal 2 pe următorii jucători: Eric Bichir, Sebastian Doroftei, Ștefan Chiruț, Darius Avramiuc, Paul Rotari, Sebastian Ciubotaru, Mircea Cumpănașu, Ionuț Babiuc, Robert Coliba, Vlad Râșca, Dragoș Cucoș, Daniel Ghiuță, Andrei Guguță, Matei Flutur, Alexandru Hrițcan și Sebastian Tabarcea.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *