
CSU Suceava revine în fața propriilor fani pentru meciul cu CSM Vaslui
CSU Suceava revine în fața propriilor suporteri pentru derbyul moldav cu CSM Vaslui, programat sâmbătă, de la ora 17.30, în sala LPS, în cadrul etapei a XVII-a a Ligii Naționale la handbal masculin.
“Abia așteptăm să ne reîntâlnim cu proprii suporteri și, cu siguranță, sala va fi neîncăpătoare. Suntem în fața unui test destul de dificil, contra unei echipe a Vasluiului care vine să-și ia revanșa după înfrângerea din meciul tur. Mi-aș dori un meci liniștit, în care să ne desprindem din primele minute, dar mă aștept la un meci strâns în care forma și deciziile de moment vor face diferența”, a declarat antrenorul sucevean Bogdan Şoldănescu.
“Ne așteaptă un meci foarte complicat în compania celor de la CSM Vaslui, un meci incins, cum au fost de altfel toate meciurile directe de până acum, chit că au fost acasă sau în deplasare. Vom întâlni o echipă arțăgoasă, care se luptă pentru fiecare minge, dar sperăm să câștigăm”, a adăugat portarul Darius Makaria.
O victorie în meciul în meciul de sâmbătă le poate consolida universitarilor locul 7 în clasament, a precizat extrema Sorin Grigore. “Este un meci foarte important, un meci care ne poate consolida locul 7 și trebuie să menținem toate cele trei puncte la Suceava”, a subliniat Grigore.
Balazs Botond și Bobo Iordachi sunt singurele absențe din lotul universitarilor.
Programul etapei a XVII-a:
Poli Timișoara – CSM Odorheiu Secuiesc
CSM Constanța – Steaua București
CSU Suceava – CSM Vaslui
Potaissa Turda – CSM Făgăraș
Dinamo București – HC Buzău
CSM Focșani – CSM Bacău
Minaur Baia Mare – CSM București
În turul campionatului, CSU Suceava a câștigat la Vaslui, cu scorul de 31-28.










