
CSU Suceava reia campionatul duminică
CSU Suceava reintra la sfarsitul acestei saptamani in focul meciurilor oficiale din Liga Nationala la handbal masculin, formatia antrenata de Adrian Chirut si Iulian Andrei urmand sa primeasca duminica, de la ora 18.00, in sala “Dumitru Bernicu”, vizita celor de la HC Odorhei. Chiar daca sunt constienti ca vor intalni un adversar puternic, universitarii mizeaza pe aportul fanilor si pe lipsa de omogenitate a echipei harghitene in incercarea de a produce o surpriza in meciul de duminica seara. “Vom infrunta o echipa puternica, care s-a intarit masiv in vara trecuta. Cei de la Odorhei au jucatori foarte experimentati, care au jucat in campionate puternice, dar si un antrenor nou, care le-a schimbat complet stilul de joc. N-au inceput bine acest campionat si vrem sa profitam de lipsa lor de omogenitate. Asteptam cat mai multa lume la sala. Avem nevoie de suporteri la meciul de duminica. Poate producem o surpriza”, a declarat antrenorul Iulian Andrei.
Reintors zilele trecute din cantonamentul echipei nationale, Gabi Burlacu considera ca, pe teren propriu, universitarii se pot bate de la egal la egal cu orice adversar. “Ma simt bine dupa aceasta convocare, iar duminica vreau sa dau totul sa facem un meci bun cu Odorheiul. Ne asteapta un joc dificil, dar acasa am dovedit ca ne putem bate cu orice echipa. Sper sa oferit un spectacol handbalistic cat mai frumos”, a spus Gabi Burlacu.
Revenit la randul sau din stagiul efectuat de nationala in Portugalia, pivotul Bogdan Baican este increzator ca formatia suceveana poate castiga meciul cu HC Odorhei. “Trebuie sa pregatim cat mai bine meciul de duminica, mai ales din punct de vedere tactic. Vom intalni o echipa cu experienta, bine asezata in teren de Kuzmanoski, dar eu am incredere ca putem castiga acest meci. Jucam acasa, vom avea publicul alaturi de noi si cred ca acesta este principalul nostru avantaj”, a precizat pivotul sucevean.
CSU Suceava nu poate conta in meciul de duminica pe serviciile a trei jucatori, este vorba de Bogdan Soldanescu, Sebastian Polocoser si portarul Cristian Tcaciuc, toti avand probleme medicale. Partida dintre CSU Suceava si HC Odorhei va fi arbitrata de brigada bucuresteana Ionut Barbu / Adrian Manafu.
Programul etapei a IX-a:
Politehnica Iasi – Dinamo Bucuresti 31-36
Politehnica Timisoara – CSM Focsani
HC Dobrogea Sud – CSM Fagaras
Dunarea Calarasi – Steaua Bucuresti
CSM Bucuresti – Potaissa Turda
CSU Suceava – HC Odorhei
HC Vaslui – Minaur Baia Mare
LOC ECHIPA M V E Î GM GP +/- PCT 1 Dinamo Bucureşti 9 7 0 2 263 234 29 21 2 Steaua Bucureşti 9 6 1 2 241 216 25 19 3 Potaissa Turda 9 6 0 3 254 226 28 18 4 Politehnica Timişoara 9 5 2 2 237 203 34 17 5 HC Odorhei 9 5 2 2 247 223 24 17 6 Dunarea Calarasi 9 5 1 3 222 224 -2 16 7 CSM Bucureşti 9 5 0 4 242 234 8 15 8 Minaur Baia Mare 9 5 0 4 231 228 3 15 9 HC Dobrogea Sud Constanta 9 4 2 3 229 219 10 14 10 HC Vaslui 9 4 0 5 227 256 -29 12 11 CSM Focşani 9 2 1 6 202 221 -19 7 12 CSU SUCEAVA 9 2 1 6 234 256 -22 7 13 CSM Făgăraş 9 2 0 7 221 259 -38 6 14 Politehnica Iaşi 9 0 0 9 251 302 -51 0
In alta ordine de idei, universitarii spera sa-si primeasca si ultima transa de bani pana la finalul anului. “Avem promisiunea ca pana ne vor intra toti banii in cont (n.r. restul de 350.000 de lei) si vom fi pe zero. Le multumim pe aceasta cale domnului primar si domnilor consilieri locali. Ii simtim alaturi de noi”, a precizat antrenorul Iulian Andrei.