
CSU Suceava reia campionatul cu un meci la București
CSU Suceava reia campionatul Ligii Naționale la handbal masculin cu un meci împotriva celor de la CSM București, programat vineri, de la ora 13.45, în sala Apollo din Capitală, în cadrul etapei a XI-a a sezonului regular.
“Întâlnim o echipă puternică, care evoluează în cupele europene și unde s-a investit mult în fiecare an. E un primul meci dintr-un șir de cinci meciuri grele, dar mergem acolo să ne agățăm de orice minge și vom vedea ce putem scoate” a precizat antrenorul Adrian Chiruț, care nu va putea conta în meciul de la București pe centrul Balazs Botond, operat recent de hernie inghinală, și nici pe extrema Andrei Olariu care a suferit o ruptură de ligamente la ultimele antrenamente.

“Va fi un meci greu, cu o echipă care joacă în cupele europene, iar în campionatul intern se bate la primele locuri ale clasamentului, dar ne-am propus să mergem la București să dăm totul pe teren, să încercăm să câștigăm. Am lucrat mult pentru asta la antrenamente”, a adăugat Alex Dascălu.
Formația suceveană va întâlni până la finalul anului doar echipe cu pretenții la calificarea în play-off, este vorba de CSM București, HC Dobrogea Sud Constanța, Dunărea Călărași, Minaur Baia Mare și Politehnica Timișoara.
“Din punctul meu de vedere, am putea scoate minim trei puncte din ultimele cinci etape din tur și mă gândesc în primul rând la meciul cu Călărași, care ar fi cel mai accesibil”, consideră Dascălu.
“Mai avem cinci etape până la finalul turului, cinci etape în care, pe hârtie, pare că nu putem scoate mare lucru, dar trebuie să luptăm pentru orice punct pus în joc”, a mai spus antrenorul Adrian Chiruț, care a ținut să mulțumească Primăriei și Consiliului Local, Universității “Stefan cel Mare” și sponsorilor pentru faptul că au rămas alături de echipa de handbal chiar și în vreme de pandemie.
Programul etapei a XI-a:
HC Buzău – CSM Bacău
Potaissa Turda – CSM Reșita
Politehnica Timișoara – CSM Focșani
CSU Suceava – CSM București
CSM Vaslui – CSM Botoșani
Steaua București – Minaur Baia Mare
Dinamo București – HC Dobrogea Sud
CSM Făgăraș – Dunărea Călărași
Echipă | M | V | E | Î | Gol | Pct | |
1. | Dinamo București | 10 | 10 | 0 | 0 | 287-202 | 30 |
2. | HC Dobrogea Sud | 10 | 9 | 0 | 1 | 244-186 | 27 |
3. | Potaissa Turda | 10 | 8 | 0 | 2 | 301-244 | 24 |
4. | Minaur Baia Mare | 10 | 7 | 0 | 3 | 216-187 | 21 |
5. | CSM București | 10 | 7 | 0 | 3 | 270-246 | 21 |
6. | Politehnica Timișoara | 10 | 7 | 0 | 3 | 203-180 | 21 |
7. | Steaua București | 10 | 6 | 2 | 2 | 238-214 | 20 |
8. | HC Buzău | 10 | 5 | 1 | 4 | 267-267 | 16 |
9. | Dunărea Călărași | 10 | 4 | 0 | 6 | 242-226 | 12 |
10. | CSM Făgăraș | 10 | 4 | 0 | 6 | 203-213 | 12 |
11. | CSU Suceava | 10 | 3 | 2 | 5 | 235-258 | 11 |
12. | CSM Vaslui | 10 | 3 | 1 | 6 | 249-276 | 10 |
13. | CSM Focșani | 10 | 3 | 0 | 7 | 113-153 | 9 |
14. | Știința Bacău | 10 | 1 | 0 | 9 | 158-213 | 3 |
15. | CSM Reșita | 10 | 0 | 0 | 10 | 219-276 | 0 |
16. | CSM Botoșani | 10 | 0 | 0 | 10 | 95-199 | 0 |
La finalul sezonului regular, primele opt clasate se califică în play-off, în vreme ce ultimile opt vor juca în play-out, de unde vor retrograda direct patru echipe.