
CSU Suceava – Potaissa Turda se joacă sâmbătă, în direct pe Pro Arena
CSU Suceava primește sâmbătă, de la ora 17.30, în etapa a VI-a a Ligii Naționale la handbal masculin, vizita Potaissei Turda, într-un meci transmis în direct pe Pro Arena.
Față în față se vor afla două formații în mare formă, una suceveană care a obținut patru victorii în primele cinci etape, și una ardeleană, care a câștigat toate puncte puse în joc până acum.
“Ne așteaptă un meci foarte greu. Turda a câștigat tot până acum și va veni să ia trei puncte de la Suceava. Are un portar foarte bun și o linie de 9 metri foarte bună, dar suntem pregătiți… Suntem pe un plan ascendent și avem încredere că putem bucura publicul sucevean cu o nouă victorie”, a declarat Claudiu Lazurcă, golgheterul la zi al Ligii Naționale, cu 42 de goluri în primele cinci etape.
Răzvan Gavriloaia nu-și va putea ajuta colegii din teren din cauza unei accidentări la deget, însă este convins că universitarii pot încurca socotelile oaspeților.
“Suntem într-o formă foarte bună, am început într-un tonus foarte bun campionatul și asta s-a văzut în rezultate. Turda este o echipă cu valori individuale, cu un nucleul de jucători care duce greul de ceva ani, dar toate echipele pot fi încurcate la Suceava. Este greu pentru oricine vine aici. În primul rând, sper să fie un meci frumos”, a precizat Gavriloaia.
Acesta este al treilea meci din cele cinci pe care CSU Suceava este nevoită să-l dispute doar cu copii în tribune.
Final de sezon pentru Eduard Iordachi
Universitarii au primit și o veste rea înaintea meciului cu Potaissa. Accidentat în runda trecută, Eduard Iordachi a fost diagnosticat cu ruptură de ligament încrucișat. Interul în vârstă de 24 de ani va fi operat săptămâna viitoare la București, după care va urma o perioadă de recuperare cuprinsă dintre șase și opt luni, a anunțat clubul sucevean.
“Din păcate, este final de sezon pentru mine. Accidentarea de la meciul de sâmbătă a fost mult mai gravă decât am crezut. Este un verdict crunt pentru orice sportiv, dar din păcate acestea sunt riscurile la care ne expunem în momentul în care intrăm în sala de sport. O să fiu în continuare cu sufletul și inima alături de băieți. Mulțumesc frumos tuturor persoanelor care mi-au trimis un mesaj sau un gând bun! Sper să ne vedem cât mai repede înapoi în teren”, a transmis Eduard Iordachi.
Programul etapei a VI-a:
CSM Odorhei – Dinamo București: 25-36
Steaua București – CSM Focșani: 36-34
CSM București – Politehnica Timișoara: 31-22
CSM Vaslui – Minaur Baia Mare: 28-37
CSM Făgăraș – CSM Constanța: 27-34
CSU Suceava – Potaissa Turda
HC Buzău – CSM Bacău
CSU Suceava a câștigat ultimul meci direct cu Potaissa, 41-36, la Turda, în returul campionatului trecut.









