
CSU Suceava, outsideră în meciul cu HC Dobrogea Sud
CSU Suceava pornește cu șansa a doua în meciul pe care îl are programat vineri, de la ora 13.45, în sala Rapid din București, în compania celor de la HC Dobrogea Sud, în cadrul etapei a XII-a a Ligii Naționale la handbal masculin.
Adi Chiruț consideră că universitarii ar putea scoate un rezultat surpriză în fața constănțenilor dacă vor arăta mai mult tupeu în joc. „Urmează un alt meci greu, contra unei echipe care ocupă locul 3 în campionat și noi avem o problemă de moral când jucăm împotriva echipelor de genul Constanței. Aici vrem să schimbăm ceva. Nu trebuie să mergem cu gândul că am pierdut deja meciul. Doar așa vom putea scoate un rezultat mare împotriva unei echipe puternice. Încercăm să facem un meci mare și poate că e momentul să facem o surpriză„, a declarat antrenorul formației sucevene.
Darius Makaria trebuie să apere poarta suceveană în meciul de vineri. „Constanța excelează la multe capitole. E o echipă puternică, cu jucători valoroși, bine plătiți, cu gândul la podium. Balanța înclină spre adversari, dar trebuie să scoatem puncte și cu echipele mari. Ne așteptăm să creștem în joc și, de ce nu, să le punem probleme. Sperăm chiar și la puncte. Tinerețea și dorința noastră de a ne afirma ar putea combate jocul Constanței„, crede Makaria.
Programul etapei a XII-a:
CSM Botoșani – HC Buzău
Dunărea Călărași – Dinamo București
Minaur Baia Mare – CSM Făgăraș
HC Dobrogea Sud – CSU Suceava
CSM Focșani – CSM Bacău
Poli Timișoara – Steaua București
CSM București – Potaissa Turda
CSM Reșița – CSM Vaslui
Echipa | M | V | E | Î | Gol | Pct | |
1. | Dinamo Bucuresti | 11 | 11 | 0 | 0 | 309-221 | 33 |
2. | Potaissa Turda | 11 | 9 | 0 | 2 | 336-269 | 27 |
3. | HC Dobrogea Sud | 11 | 9 | 0 | 2 | 263-208 | 27 |
4. | CSM Bucuresti | 11 | 8 | 0 | 3 | 305-273 | 24 |
5. | Minaur Baia Mare | 11 | 7 | 1 | 3 | 241-212 | 22 |
6. | Steaua Bucuresti | 11 | 6 | 3 | 2 | 263-239 | 21 |
7. | Politehnica Timisoara | 11 | 7 | 0 | 4 | 227-212 | 21 |
8. | HC Buzau | 11 | 6 | 1 | 4 | 293-290 | 19 |
9. | CSM Fagaras | 11 | 5 | 0 | 6 | 213-213 | 15 |
10. | CSM Vaslui | 11 | 4 | 1 | 6 | 274-298 | 13 |
11. | Dunarea Calarasi | 11 | 4 | 0 | 7 | 242-236 | 12 |
12. | CSM Focsani | 11 | 4 | 0 | 7 | 145-177 | 12 |
13. | CSU Suceava | 11 | 3 | 2 | 6 | 262-293 | 11 |
14. | CSM Bacau | 11 | 1 | 0 | 10 | 181-239 | 3 |
15. | CSM Resita | 11 | 0 | 0 | 11 | 244-311 | 0 |
16. | CSM Botosani | 11 | 0 | 0 | 11 | 117-224 | 0 |