CSU Suceava – Minaur: 18-19

CSU Suceava a ramas fara niciun punct acumulat si dupa disputarea etapei a VI-a din Liga Nationala de handbal masculin. Echipa condusa de Petru Ghervan si Razvan Bernicu a suferit a cincea infrangere de la startul actualului sezon, dupa ce a pierdut sambata, in sala Liceului Sportiv, la diferenta de un singur gol, scor 18-19 (10-12), meciul disputat in fata liderului la zi al clasamentului, Minaur Baia Mare.

Venita in nordul Moldovei sa confirme forma excelenta din primele runde de campionat, cosmopolita trupa antrenata de danezul Lars Walther a inceput bine intalnirea de sambata, reusind sa se desprinda la o diferenta de trei goluri inca din primele zece minute de joc, dupa ce bosniacul Milas puncta pentru scorul de 6-3.

Universitarii au echilibrat ostilitatile spre jumatatea primei reprize, cand Tarzioru, cel mai bun marcator al partidei, cu sapte goluri, a redus handicapul gazdelor la 7-8. Ramasa pe faza de aparare fara serviciile lui Ioan Tcaciuc, urcat direct in ambulanta dupa un contact mai dur cu un jucator advers, formatia suceveana s-a intrecut in pase gresite in minutele dinaintea pauzei, Minaur intrand la cabine cu un avantaj de doua goluri, 12-10, ultima reusita a baimarenilor venind dintr-o aruncare de la 7 metri facuta cadou de brigada valceana Danulet – Iordache.

“Alb-albastrii” au iesit mult mai decisi de la vestiare. Cristi Tcaciuc a inchis poarta in primele opt minute de la reluarea jocului, iar pe faza de atac “dubla” lui Tarzioru si reusita bosniacului Davidovic rasturnau scorul de pe tabela de marcaj in favoarea echipei sucevene, 13-12. Universitarii au ramas insa repede in pana de idei pe atacurile pozitionale, unde n-au avut om care sa arunce la poarta, rezumandu-se sa paseze pana la limita pasivului mingea pe linia de 9 metri, iar cand au pierdut-o au fost taxati pe contraatac, Minaur luand din nou un avans de trei goluri in minutul 43, cand Bera puncta pentru 16-13. Zarurile erau departe insa de a fi aruncate.

Profitand de o scurta perioada de superioritate numerica in teren, gazdele au restabilit egalitate la 16-16, printr-o “dubla” semnata de mezinul lotului, Costea, si un gol reusit de acelasi centru bosniac Davidovic, ultimul fiind, la debutul oficial pentru CSU Suceava, si cel mai determinat jucator de pe teren. In minutul 56, norvegianul Stegavik a dus scorul la 17-19, dar sarbul a Trifkovic a reaprins sperantele in tribune cu un minut inainte de final cand a punctat pentru 18-19.

Oaspetii a irosit apoi atacul, dar, cu 30 de secunde ramase de joc, acelasi Trifkovic a pierdut mingea si odata cu ea si ultima sansa a universitarilor de a obtine un rezultat pozitiv. Minaur Baia Mare s-a impus in cele din urma cu scorul de 19-18 si a plecat de la Suceava cu trei puncte care ii consolideaza postura de lider in Liga.

CSU Suceava: C. Tcaciuc – Tarzioru (7 goluri), Davidovic (4), Gavrilovic (3), Costea (2), Bursuc (1), Trifkovic (1), I. Tcaciuc, Eros, Burlacu, Petrea, Popovici si M. Sandu. Antrenor: Petru Ghervan.

Minaur: Tatai, R. Pop – Bera (6 goluri), Stegavik (3), Milas (3), Malmagro (3), Martinez (2), Eklemovic (2), Popescu, Grasu, Fotache, Busecan, Marta, Sabou, Huta si Mihai. Antrenor: Lars Walther.

CSU Suceava - Minaur Baia Mare-35La conferinta de presa de la finalul jocului, antrenorul celor de la Minaur Baia Mare, danezul Lars Walther, a declarat ca i-a fost putin frica de jocul de sambata, tinand cont ca echipa din Suceava este una care “alearga al naibii de mult” pe tot parcursul celor 60 de minute. “Sunt foarte bucuros ca am castigat acest meci. Stiam ca ne asteapta un joc dificil, mai ales ca nu ne putea baza pe cativa jucatori importanti (n.r. Pribanic si Sadoveac). Imi era putin frica de acest meci pentru am mai jucat contra echipei din Suceava la turneul de la Vaslui si stiam ca alearga al naibii de mult pe parcursul celor 60 de minute de joc. Daca va avea aceiasi atitudine, sunt convins ca Suceava va scoate multe puncte in Liga”, a declarat Lars Walther.

Ghervan: “Lucrurile sunt pe o traiectorie accendenta”

De partea cealalta, antrenorul Petru Ghervan s-a simtit flatat de cuvintele omologului sau de pe banca Minaurului, dar a precizat ca pe suceveni i-ar fi incalzit mai mult un rezultat pozitiv in partida de sambata. “Aprecierile domnului Lars Walther sunt de natura sa ne mai linisteasca, dar ne-ar fi multumit mai mult un punct sau o victorie in situatia in care suntem in acest moment in clasament. E adevarat ca lucrurile sunt pe o traiectorie accendenta atat in plan organizatoric, cat si in planul jocului nostru. Iata ca o echipa care se claseaza pe primul loc, o echipa cu investitii serioase, a trebui sa lupte serios, pana in ultimul minut, pentru a ne invinge”, a declarat Petru Ghervan.

Nu-i reproseaza sarbului Trifkovic ratarea ultimului atac

Tehnicianul sucevean a precizat ca nu are nimic de reprosat sarbului Dusan Trifkovic si a tinut sa multumeasca suporterilor prezenti la sala pentru sustinere. “S-au intamplat niste accidente care l-a scos din lupta pe Tcaciuc, apoi pe Eros, asa ca a trebuit sa jucam cu cei trei sarbi. Veneau dupa 12 zile de pauza, iar greseala de final a interului Trifkovic sper sa nu fie taxata de suporteri. Noi in vestiar deja am discutat. Nu-i imputam nimic. Burlacu, Trifokovic, chiar si Davidovic au jucat aproape 60 de minute si era greu sa putem rezista unei echipe cu jucatori consacrati pe plan international. Chiar le-am multumit baietilor in vestiar ca au luptat cat au putut. Asta inseamna disciplina si apreciez foarte mult acest lucru. Vreau sa multumesc si publicului ca ne-a sustinut de o maniera extraordinara intr-un meci in care era evident ca nu eram favoriti. E cel mai mare castig pe langa cel al continutului jocului nostru. Daca vom avea rabdare si daca vom rezista cu totii la aceasta presiune a lipsei de puncte, sper sa vina si victoriile, sa aratam ca exista o perspectiva”, a spus Petru Ghervan.

Tehnicianul celor de la CSU Suceava a apreciat arbitrajul brigazii valcene Danulet – Iordache drept unul echitabil, cu greseli in defavoarea ambelor echipe. “Au fost greseli de ambele partii. Pot sa spun ca, pe final, mi s-a parut ca am avut un 7 metri si eliminare pentru o bruscare asupra lui Burlacu. Pe fondul oboselii si a suprasolicitarii au aparut insa si multe greseli ale jucatorilor nostri, incat, in aceste conditii, a fost un arbitraj, daca nu bun, macar echitabil, fata de ce am trait alta data”, a mai spus Petru Ghervan.

Rezultatele etapei a VI-a:
CSM Bucuresti – Potaissa Turda 32-28
HCM Constanta – Pandurii Targu Jiu 31-21
CSU Suceava – Minaur Baia Mare 18-19
Stiinta Bacau – HC Vaslui
Poli Timisoara – HC Odorhei
Dinamo Bucuresti – Dunarea Calarasi

In runda urmatoare, CSU Suceava va avea parte de o deplasare infernala la Turda.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Un comentariu

  1. FELICITARI INTREGII ECHIPE PENTRU ATITUDINEA DE LUPTATORI , CU PUTINA SANSA PUTEAM SCOATE UN REZULTAT BUN. BAFTA LA TURDA !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *