CSU Suceava l-a pierdut pe Șelaru

Echipa locală de handbal va aborda returul Ligii Naționale fără unul dintre cei mai buni jucători din sezonul de toamnă. Portarul George Șelaru și-a încheiat contractul cu CSU Suceava, iar începând din decembrie va evolua pentru echipa orașului său natal, Dunărea Călărași.

George Șelaru a fost prezentat oficial la Dunărea Călărași marți dimineață și a efectuat deja un prim antrenament cu noua sa echipă.

„George a avut un contract cu renegociere la finalul turului. A primit patru oferte din țară, superioare față de ce i-am fi putut oferi noi, și a ales să plece aproape de casă. Din punct de vedere financiar, nu puteam să ne batem cu cluburile care și l-au dorit pe Șelaru. Încercăm să aducem un alt portar în locul său”, a anunțat directorul Clubului Sportiv Universitar din Suceava, Sorin Rață.

După plecarea lui George Șelaru, echipa locală de handbal a rămas cu doi portari: Cristi Tcaciuc și Eduard Duman.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

2 Comentarii

  1. Este o umilinta pt noi sucevenii sa vedem ca suntem depasiti din punct de vedere finaciar pt. sustinerea activitatii sportive de judete si orase precum Calarasi, Botosani s.a. !!!!
    Insa ar trebui sa le fie rusine SEFILOR ADMINISTRATIEI JUDETENE SI MUNICIPALE pt. aceasta stare deplorabila a judetului si orasului Suceava, care dupa cum se vede ” au mare grija de interesele proprii” ……

  2. E prima oara,cand trebuie sa fiu de acord cu Saro.Numai ca mai exista o problema.Cel putin partea cu 4 oferte e un SF servit de domnul Rata,fraierilor de suporteri.Ce-ati zice,domnule director,avand in vedere ca e un club sustinut eminamente din bani publici,sa vada si publicul contractul cu parafa FRH a lui George Selaru?Este normal,domnule director,ca lumea sa afle de plecarea celui mai valoros om al echipei,de pe facebook?Domnilor din presa suceveana,nu vi se pare cel putin suspecta secretomania care a invaluit acest transfer?Sau ati stiut si in cardasie cu clubul ati tacut?Nu voi ezita sa fac public si toate combinatiile,care s-au facut dupa plecarea lui George.Ati avut ocazia sa aduceti un portar de clasa,pe bani mai putini,in schimb vad ca se aduce unul mult mai slab,dar legat de conducerea echipei,prin acelasi sistem de cumatrii,care se pare ca s-a instaurat bine mersi,la echipa de handbal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *