
CSU Suceava își prezintă noile achiziții cu ocazia Memorialului “Mihai Mironiuc”
CSU Suceava incepe seria meciurilor de pregatire pentru viitorul sezon al Ligii Nationale la handbal masculin cu ocazia Memorialului “Mihai Mironiuc”, turneu amical care va avea loc la sfarsitul acestei saptamani in sala Liceului cu Program Sportiv.
Pe langa echipa antrenata de Petru Ghervan, Bogdan Soldanescu si Iulian Andrei, la turneu vor mai participa prim-divizionarele Minaur Baia Mare, CSM Bacau si CSM Sighisoara.
Cu acest prilej, suporterii suceveni ii vor putea vedea la lucru si pe cei trei jucatori transferati de CSU in intersezon, portarul Mihai Merla si interii Eduard Iordachi si Aron Dedu.
“Am fost primit cu bratele deschise la Suceava si voi incerca sa dau tot ce pot sa tin ritmul echipei”, a declarat Aron Dedu.
“Venim dupa o perioada lunga de pregatire fizica si asteptam aceste meciuri amicale. Asteptam suporterii in numar cat mai mare sa ne cunoasca”, a spus Mihai Merla.
“Ne era dor sa inceapa meciurile dupa o lunga perioada de pregatire fizica. Sunt sigur ca sala va fi aproape plina”, a adaugat Eduard Iordachi.
La randul sau, antrenorul Bogdan Soldanescu a declarat: “Sunt sigur ca si suporterilor nostri le-a lipsit handbalul in aceasta perioada si cred ca vor veni sa ne vada chiar daca este doar un turneu amical”.
Programul meciurilor de la Memorialul „Mihai Mironiuc”:
Vineri:
ora 16.30: Minaur Baia Mare – CSM Bacau
ora 18.30: CSU Suceava – CSM Sighisoara
Sâmbata:
ora 10.30: CSM Bacau – CSM Sighisoara
ora 12.30: CSU Suceava – Minaur Baia Mare.
CSU Suceava va debuta in viitorul sezon al Ligii Nationale pe data de 25 august, cu un meci pe teren propriu in compania celor de la CSM Bacau.