
CSU Suceava i-a dat o replică puternică campioanei Dinamo
CSU Suceava a pierdut sâmbătă seară, pe teren propriu, în fața campioanei Dinamo, cu scorul de 35-33, într-un meci din cadrul etapei a XXIV-a a Ligii Naționale la handbal masculin.
Pe fondul paradelor lui Şelaru, echipa antrenată de Bogdan Şoldănescu a intrat la pauză în avantaj, scor 18-17, după ce a condus pe parcursul primei reprize și la trei goluri diferență.
Plusul de luciditate și de experiență al dinamoviștilor și-a spus însă cuvântul în repriza secundă, oaspeții reușind să-și contureze victoria în ultimul sfert de oră de joc.
“Am fost în multe momente egalii celor de la Dinamo. Rămânem cu un meci bun în care am simțit că meritam poate măcăr un punct”, a precizat antrenorul sucevean, Bogdan Şoldănescu.
CSU Suceava: Şelaru (13 intervenții), Makaria, Podovei – Lazurcă (9 goluri), Gavriloaia (6), Tîrzioru (4), Ştefan (4) Ilucă (4), Radu (4), Bologa (2), Dascălu, Niculaie, Bruj, Grigore, Lupu și Focșăneanu.
Rezultatele a XXIV-a:
CSM București – Steaua București 35-29
HC Buzău – CSM Constanța 35-37
CSU Suceava – Dinamo București 33-35
CSM Vaslui – CSM Bacău 31-27
Minaur Baia Mare – Poli Timișoara 33-33
Potaissa Turda – CSM Focșani 35-27
CSM Făgăraș – CSM Odorheiu Secuiesc 30-31
În penultima etapă a sezonului, CSU Suceava va juca sâmbătă, 3 mai, pe terenul celor de la CSM Bacău.