CSU Suceava are programat la sfarsitul acestei saptamani primul meci amical de la startul pregatirilor de iarna. Echipa antrenata de Adrian Chirut si Iulian Andrei se va deplasa la Bacau, unde, sambata, de la ora 13.00, isi va testa fortele in compania celor de la CSM Focsani.
“Este un meci in care nu ne intereseaza rezultatul. E mai degraba un antrenament cu mingea la finalul unei saptamani foarte incarcata, in care am facut doar pregatire fizica”, a declarat Adrian Chirut. Tehnicianul sucevean nu va miza in primul amical al iernii pe Petrea, Olariu, Burlacu, Baican si Dragnea, care nu s-au refacut complet dupa accidentari.
In schimb, sambata este asteptat sa debuteze in tricoul universitarilor sarbul Djordje Golubovic, un inter dreapta in varsta de 27 de ani care a evoluat ultima oara in Romania pentru HC Odorhei.