
CSU Suceava are șase reprezentanți la Trofeul Carpați pentru juniori
CSU Suceava are șase reprezentanți la echipa națională de juniori pentru Trofeul Carpați, turneu amical ce se va desfășura în perioada 27-29 iulie, în sala “Olimpia” din Ploiești.
Este vorba despre selecționerul Vasile Boca, extrema stânga Teodor Ilucă, interul stânga Codrin Dascălu, coordonatorul Andrei Rață, extrema dreapta Eduard Rusu și pivotul Emanuel Şerban.
Selecționata lui Vasile Boca va întâlni la Trofeul Carpați naționalele similare din Serbia (sâmbătă, ora 18.00), Danemarca (duminică, ora 18.00) și Israel (luni, ora 13.00).
Acțiunea de la Vaslui face parte din programul de pregătire pentru Campionatul European de juniori, care se va desfășura în perioada 7-18 august, în Muntenegru.
Acolo, “tricolorii” vor juca în Grupa E, alături de Spania, Portugalia și Austria. “Am avut un mare ghinion la tragerea la sorți. Facem parte dintr-o grupă extrem de puternică, dar ne dorim o clasare între primele 12, care să ne asigure și calificarea la Campionatul Mondial”, a anunțat selecționerul Vasile Boca.









