CSU Suceava a scos in extremis o remiză în meciul restant cu Minaur

CSU Suceava a scos in extremis o remiză, scor 36-36, în meciul restant disputat joi seară, în sala LPS, în fața celor de la Minaur Baia Mare.

Cele două formații au jucat cu garda jos într-o primă repriză cu 40 de goluri, în care, pe fondul paradelor portarului George Şelaru, universitarii au condus cu 16-10 și au intrat la pauză cu un avantaj de două reușite, scor 21-19.

Aflată în luptă pentru un loc pe podium la finalul sezonului, gruparea maramureșeană a egalat situația la 28 la jumătatea reprizei secunde și chiar a preluat conducerea în minutul 53, la scorul de 32-31, astfel că finalul a fost palpitant.

Minaur a profitat de două aruncări de la 7 metri irosite de gazde și s-a desprins în ultimele trei minute la 34-32 și 35-33, dar universitarii au revenit de fiecare dată, golul care a închis tabela la 36-36 fiind înscris de Gavriloaia, în ultimă secundă de joc, după o repunere neregulamentară a mingii de la centru.

CSU Suceava: Şelaru (13 intervenții), Makaria, Podovei – Csog (11 goluri), Tîrzioru (6), Lazurcă (5), Gavriloaia (4), C. Radu (3), Bologa (3), Ştefan (3), Grigore (1), Dascălu, Niculaie, Bruj, Lupu și Ilucă. Antrenor: Bogdan Şoldănescu.

În următorul meci, CSU Suceava va înfrunta duminică, de la ora 17.30, tot pe teren propriu, formația Politehnica Timișoara.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *