
CSU Suceava a început pregătirile pentru viitorul sezon în efectiv redus
CSU Suceava s-a reunit miercuri după–amiază, în Sala LPS, în vederea începerii pregătirilor pentru viitorul sezon competițional.
La primul antrenament din această vară au răspuns prezent 15 jucători: George Șelaru, Răzvan Rîpă – Adrian Tîrzioru, Leonard Ștefan, Alexandru Bologa, Balazs Botond, Claudiu Lazurcă, Eduard Iordachi, Andrei Bruj, Cosmin Lupu, Teodor Ilucă, Alexandru Reuț, Emanuel Șerban Eduard Rusu și Sergiu Makaria, ultimul sosit de la CSM Bacău.
Au lipsit motivat extrema Cătălin Zarițchi, care se recuperează după operație, și cei șapte internaționali de tineret care au participat recent la Campionatul Mondial U21, Dragoș Podovei, Florin Sîrghie, Sorin Grigore, Codrin Radu, Bogdan Niculaie, Codrin Dascălu și Alexandru Focșăneanu urmând să se alăture lotului începând de luni.
Universitarii se vor antrena în localitate timp de zece zile, după care o parte dintre jucători vor pleca în Portugalia, unde în intervalul 22-28 iulie își vor apară titlul de campioni la Jocurile Universitare Europene.
Până la startul noului sezon al Ligii Naționale, programat pe 7 septenbrie, CSU Suceava va participa la trei turnee de pregătire: la Buzău (8-9 august), Sighișoara (15-16 august) și Vaslui (22-23 august).









