CSU Suceava a dezamăgit pe terenul Stelei

CSU Suceava n-a reușit să lege două victorii. După victoria entuziasmantă, de sâmbătă, cu Universitatea Cluj, echipa antrenată de Bogdan Șoldănescu a cedat fără drept de apel, miercuri, pe terenul celor de la Steaua București.

Gazdele au controlat întâlnirea de la un capăt la altul și s-au impus în final la o diferență de șapte goluri, scor 29-22, la pauză 14-10. Alex Dascălu a fost cel mai bun marcator al echipei sucevene în meciul de la Chiajna, cu 5 goluri înscrise.

CSU Suceava: Makaria (8 intervenții, Podovei, Merlă – Dascălu (5 goluri), Botond (4), Csog (3), Bologa (3), Gavriloaia (3), Zarițchi (1), Lupu (1), Bruj (1), Mănescu (1), Tîrzioru, Loic, Iordachi și Focșăneanu. Antrenor: Bogdan Şoldănescu.

Miercuri, în Liga Zimbrilor s-au mai disputat alte două meciuri: CSM Bacău – Dinamo București: 29-40 și Minaur Baia Mare – CSM Sighișoara: 37-27.

Etapa a 16-a va continua cu următoarele partide:

CSM Constanța – CSM Vaslui (vineri)
CSM București – Potaissa Turda (sâmbătă)
Universitatea Cluj – Politehnica Timișoara (duminică)
CSM Focșani – HC Buzău (duminică).

Clasament Liga Zimbrilor 8 februarie 2024
Clasament Liga Zimbrilor 8 februarie 2024

Pentru CSU Suceava urmează două partide consecutive pe terenul Politehnicii Timișoara: vineri, 16 februarie, în Liga Zimbrilor, și duminică, 18 februarie, în Turul I din Cupa României.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *