CSU Suceava a bifat a doua victorie stagională: 38-34 cu Universitatea Cluj
CSU Suceava a reușit a doua victorie în actualul sezon al Ligii Naționale la handbal masculin, după ce a câștigat sâmbătă seara, în sala LPS, în fața nou-promovatei Universitatea Cluj, cu scorul de 38-34 (20-16), într-un meci din cadrul etapei a V-a.
Echipa antrenată de Bogdan Șoldănescu a condus în debutul meciului cu 6-3, s-a văzut egalată la jumătatea primei reprize la 10-10, dar a intrat la pauză cu un avantaj de patru goluri, scor 20-16, după o primă repriză cu opt intervenții ale portarului George Șelaru.
Tîrzioru și compania au controlat ostilitățile și în partea secundă, pe parcursul căreia au condus pe tabela de marcaj cu 27-21 și 30-23, pentru ca în final să se impună cu scorul de 38-34.
CSU Suceava: Șelaru (11 intervenții), Podovei, Sîrghie – Tîrzioru (8 goluri), Ilucă (8), Șerban (5), Botond (4), Iordachi (4), Gavriloaia (3), Lazurcă (3), Grigore (2), Dascălu (1), Bologa, Niculaie, Lupu și Bruj.
În runda următoare, CSU Suceava va juca pe terenul liderului la zi al clasamentului, HC Buzău.









