
CSU, prima victorie acasă
16 etape de campionat. Atat au avut de asteptat suporterii suceveni pentru a se putea bucura de prima victorie pe teren propriu a echipei locale de handbal in actualul sezon al Ligii Nationale. CSU a spart in cele din urma gheata in sala LPS, dupa ce s-a impus astazi, cu scorul de 24-19, in fata celor de la CS Caras Severin.
Contraatacul a fost principala arma de gol a celor doua formatii in primele zece minute de la fluierul de start, la finalul carora tabela arata egalitate, scor 4-4. Veniti in nordul Moldovei cu gandul de a-si lua revansa dupa esecul din meciul tur, resitenii au preluat apoi conducerea, iar pana in minutul 21 au pus un avans de trei goluri, dupa ce Stan puncta sub amenintarea jocului pasiv pentru 9-6. Trupa antrenata de Razvan Bernicu a replicat pe finalul primei reprize, reusind sa restabileasca egalitatea la 10-10, dupa ce Florin Ciubotariu marca in poarta fostei sale echipe la un atac purtat in inferioritate numerica de suceveni. Oaspetii au inscris insa la ultima faza si au intrat la pauza cu un avantaj minin, scor 11-10.
Echipa antrenata de Aihan Omer a fost mai concentrata in debutul reprizei secunde, iar in primul minut si jumatate de la reluarea jocului s-a desprins din nou la trei goluri, dupa ce Marta puncta de pe extrema pentru 14-11. Gazdele si-a regasit insa repede ritmul de joc, iar pe fondul unei aparari mult mai agresive si a unui contraatac devastator, au rasturnat situatia de pe tabela in favoarea lor in minutul 35, cand acelasi Ciubotariu marca pentru 15-14 si obliga banca tehnica banateana sa solicite time-out. „Turcul” n-a reusit sa schimbe insa nimic in jocul echipei sale, astfel ca “studentii” au dus scorul la 18-15 pana in minutul 44, cand Bahan il surprindea pe veteranul Ionescu cu o aruncare de la sold. Sustinuti din poarta de paradele nou-intratului Vasile Tcaciuc, iar din tribune de o galerie suceveana parca mai activa ca niciodata, “studentii” au gestionat perfect avantajul, iar in final s-au impus la o diferenta de cinci goluri, scor 24-19, bifand astfel primul succes pe teren propriu dupa o seceta de aproape zece luni de zile.
CSU Suceava: Spiridon, Ilii, V. Tcaciuc – Ciubotariu (7 goluri), Sandu (7 goluri), Bahan (4 goluri), Nenita (2 goluri), Panait (2 goluri), Burlacu (un gol), Eros (un gol), Lazurca, Tarzioru, Dumitras, I. Tcaciuc si Petrea. Antrenor: Razvan Bernicu.
Rezultatele etapei a XVI-a:
HCM Constanta – Potaissa Turda 30-23
Pandurii Targu Jiu – Stiinta Bacau 33-23
CSM Bucuresti – Politehnica Timisoara 32-28
Minaur Baia Mare – HC Odorhei 34-29
CSU Suceava – CS Caras Severin 24-19
Steaua Bucuresti – Dinamo Bucuresti (luni)
Clasament:
1. HCM Constanta 16 14 2 0 520-383 44p
2. Potaissa Turda 16 13 2 1 447-398 41p
3. Stiinta Bacau 16 11 1 4 426-371 34p
4. Dinamo Bucuresti 15 10 2 3 397-387 32p
5. Pandurii Targu Jiu 16 10 0 6 417-412 30p
6. HC Odorhei 16 8 1 7 475-454 25p
7. Minaur Baia Mare 16 5 1 10 372-424 16p
8. Politehnica Timisoara 16 5 0 11 406-429 15p
9. Steaua Bucuresti 15 5 0 10 424-456 15p
10. CS Caras Severin 16 4 1 11 381-407 13p
11. CSM Bucuresti 16 2 1 13 363-440 7p
12. CSU Suceava 16 2 1 13 342-418 6p*
* echipa penalizata cu 1 punct.
In urmatoarea etapa, CSU Suceava va evolua, duminica, pe terenul celor de la Dinamo Bucuresti, intr-un meci programat de la ora 11.30, in direct la Digi Sport.
bravo baieti.
Bun portar, Spiridon asta…