CSU, nicio surpriză pe Bega

CSU Suceava a suferit o noua infrangere in Liga Nationala de handbal masculin, a 13-a de la startul actualului sezon, dupa ce a pierdut in aceasta seara, cu scorul de 17-21, pe terenul Politehnicii Timisoara, intr-o partida din cadrul etapei a XV-a.

Plecata pe malul Begai cu ganduri de revansa dupa esecul din meciul tur, echipa suceveana a inceput excelent intalnirea din Sala “Constantin Jude”, iar pe fondul interventiilor avute de bastinasul Vasile Tcaciuc, tabela de marcaj arata in minutul 10 un avans de trei goluri in favoarea oaspetilor, dupa ce basarabeanul Nenita puncta pentru scorul de 4-1. Fara victorie in campionat de sapte runde, mai exact de la jumatatea lunii octombrie si cu o situatie complicata in clasament, banatenii au replicat prompt. Fostul universitar Tudor Stanescu a ferecat poarta gazdelor pret de sapte minute, colegii sai din ofensiva au marcat de sase ori consecutiv si Politehnica conducea cu scorul de 9-5 in minutul 19, moment in care Razvan Bernicu a solicitat time-out. La reluarea jocului, cei doi portari si-au continuat recitalul, dar sucevenii au fost totusi va mai eficienti in avanposturi. Ciubotariu, Petrea si acelasi Nenita au gasit drumul spre gol pe finalul reprizei, iar formatia condusa de Razvan Bernicu intra la pauza un handicap ce putea fi surmontat, scor 9-11.

Oaspetii au marcat primii si in partea secunda, dar nu au reusit sa egaleze situatia de pe tabela de marcaj, in conditiile in care brigada clujeana Badiu / Barbu a inceput sa imparta sanctiuni in tabara suceveana, trei eliminari temporare in decurs de opt minute, plus un cartonas galben dictat lui Razvan Bernicu. In aceste conditii, banatenii au profitat, atat de superioritatea numerica din teren, cat si de ziua de exceptie prinsa de portarul Stanescu (autor a 12 interventii), distantandu-se mai intai la scorul de 16-12, iar mai apoi, in minutul 43, la 18-13. De partea cealalta, gruparea suceveana a avut o ultima tentativa de a reintra in joc la jumatatea reprizei, cand a micsorat ecartul la 18-16, dupa un gol semnat de Panait. Elanul oaspetilor a fost insa taiat repede cu un time-out din tabara adversa. La reluarea jocului, pret de aproape zece minute, defensiva timisoreana a blocat toate culoarele si Poli avea un avantaj de 21-16 la intrarea in minutul 55. Dominate de ratari, ultimele cinci minute au mai adus un singur gol, inscris de Ciubotariu, care avea sa inchida tabela la scorul de 21-17 in favoarei Timisoarei.

Politehnica Timisoara: Stanescu (12 interventii), Valceanu (2) –  Halca (5 goluri), Kaftin (5 goluri), Timofte (4 goluri), Lela (4 goluri), Ursu (1 gol), Daninfeld (1 gol), Mrakic (1 gol), Petkovic si Santeiu. Antrenor: Constantin Stefan.

CSU Suceava: V. Tcaciuc (7 interventii), Spiridon – Ciubotariu (5 goluri), Panait (3 goluri), Burlacu (2 goluri), Tarzioru (2 goluri), Nenita (2 goluri), Bahan (2 goluri), Petrea (1 gol), Letu, Dumitras, I. Tcaciuc, Eros, Sandu. Antrenor: Razvan Bernicu.

Foto: tion.ro

Razvan Bernicu: ‘Ne-am jucat sansa, din pacate am ratat foarte mult din situatii clare si cred ca acolo s-a facut diferenta pana la urma. Plus un Tudor Stanescu pe care, desi il cunosteam, a reusit sa ne suprinda, a scos acele mingi din situatii clare si Poli a reusit sa castige pana la urma. Dar asta este, noi ne vom bate pana la capat si tragem linia dupa ce se va termina sezonul regulat. Cu siguranta la noi inca nu s-au integrat cei cinci baieti nou-veniti, dar sper sa ne prinda forma si meciurile mai bune in play-out”.
Constantin Stefan: “Aveam nevoie de victoria asta, baietii si-au dorit foarte mult victoria si chiar au facut un efort extraordinar, ma bucur pentru ei ca au reusit sa castige. Dupa o perioada grea pentru noi vine aceasta victoria ca o gura de oxigen pentru ce urmeaza, dar, din pacate, inca nu este ceea ce as vrea eu, mult mai mult cer de la echipa mea. Insa in meciul aceasta oricum au facut un meci bun in aparare, Tudor Stanescu a fost intr-o zi buna, am luat doar 17 goluri, am dat si cateva goluri pe contraatac si faza a doua, dar inca mai suferim la atacul pozitional, nu inscriem atatea goluri cate mi-as dori”.

Rezultatele etapei a XV-a:
Dinamo Bucuresti – Pandurii Targu Jiu 26-24
CS Caras Severin – Steaua Bucuresti 23-19
Stiinta Bacau – Minaur Baia Mare 33-21
Politehnica Timisoara – CSU Suceava 21-17
Potaissa Turda – CSM Bucuresti 29-27
HC Odorhei – HCM Constanta 25-30

Clasament:
1.    HCM Constanta    41p
2.    Potaissa Turda    41p
3.    Stiinta Bacau    34p
4.    Dinamo Bucuresti    32p
5.     Pandurii Targu Jiu     27p
6.    HC Odorhei     25p
7.    Poli Timisoara     15
8.    Steaua Bucuresti    15
9.    CS Caras Severin     13
10.    Minaur Baia Mare      13
11.    CSM Bucuresti     4p
12.    CSU Suceava     3p*
* echipa penalizata cu 1 punct.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar mai putea interesa
Close