
CSU joacă azi în Cupă
CSU Suceava intalneste astazi, de la ora 17.00, in sala din localitatea Brazi, formatia Potaissa Turda, intr-un meci din optimile de finala ale Cupei Romaniei.
Razvan Bernicu recunoaste ca echipa ardeleana este favorita la calificarea in sferturi, dar spune ca acest lucru nu-i impiedica pe “studenti” sa-si apere sansele. “Este un meci in care nu avem nimic de pierdut, o buna ocazie sa pregatim urmatorul joc de campionat. Turda este in mod cert favorita, tinand cont de locul pe care il ocupa in Liga Nationala. Acest lucru nu ne impiedica insa sa facem un joc bun, sa ne batem pana in ultimul minut”, a spus Razvan Bernicu.
Formatia suceveana se confrunta cu o singura absenta la partida de astazi, cea a lui Gabriel Burlacu, accidentat la spate. Meciul dintre CSU Suceava si Potaissa va fi condus de brigada doljeana de arbitri Gorina/Melencu. In campionat, formatia ardeleana s-a impus in ambele meciuri directe: 35-25 la Turda si 26-24 la Suceava.
Programul optimilor de finala:
Stiinta Bacau – Stiinta II Bacau
Poli Timisoara – Dinamo Bucuresti
Steaua Bucuresti – Victoria Bucuresti
CSM Calarasi – CSM Bucuresti
HCM Constanta – Pandurii Targu Jiu
CSU Suceava – Potaissa Turda
CS Caras Severin – HC Vaslui
HC Odorhei – Minaur Baia Mare
In cazul in care va trece de Potaissa, echipa suceveana ar intalni in faza sferturilor de finala invingatoarea meciului dintre HCM Constanta si Pandurii Targu Jiu.