
CSU II din Suceava a pierdut la limită cu CSM II Vaslui
CSU II din Suceava a suferit a doua înfrângere în play-off-ul pentru tineret al Diviziei A la handbal masculin, după ce a pierdut sâmbătă, cu scorul de 35-36 (19-21), pe terenul celor de la CSM II Vaslui, într-un meci din cadrul etapei a VII-a.
CSU II din Suceava: Andreescu, Duman (1 gol) – Stanciuc (10 goluri), Armanu (9), I. Roșu (4), Reuț (3), Vizitiu (3), Grigore (3), Niculaie (1), Focșăneanu (1) și Drăgoi. Antrenor: Vasile Boca.
Picată pe locul 3 în clasament, CSU II din Suceava va întâlni în următoarea etapă liderul Politehnica Iași, într-un meci programat sâmbătă seară, în sala “Dumitru Bernicu”.
Foto: sportactual.ro