
CSU din Suceava, victorie de senzație în fața Minaurului
CSU din Suceava și-a luat la revedere de la proprii suporteri cu o victorie de senzație, obținută sâmbătă, în fața celor de la Minaur Baia Mare, în cadrul primei etape din returul Ligii Naționale la handbal masculin.
Cu portarul Darius Makaria imperial între buturi, “universitarii” au început curaj întâlnirea cu vicecampioana României, iar în minutul 21, conducea la cinci goluri, scor 12-7.
Gruparea maramureșeană s-a apropiat la 12-14 până la pauză, iar la jumătatea reprizei secunde a luat un avantaj de trei goluri pe tabela de marcaj, 24-21.
Într-o atmosferă electrizantă creată de publicul sucevean, echipa antrenată de Petru Ghervan, Bogdan Şoldănescu și Iulian Andrei a revenit senzațional în ultimul sfert de oră, reușind să se impună în final cu 30-28, o victorie identică la scor cu cea din meciul tur.
CSU din Suceava: Makaria, Podovei, Simulescu – Târzioru (8 goluri), Kbilashvili (6), Gavriloaia (5), Stanciuc (4), Csog (3), Ştefan (2), Bologa (1), Lupu (1), Bruj, Zarițchi, Vizitiu, Radu și Focșăneanu.
Rezultatele etapei a XIV-a:
Steaua București – CSM Vaslui: 30-28
CSM Oradea – CSM București: 24-32
Politehnica Timișoara – Potaissa Turda: 28-30
CSM Odorhei – CSM Bacău: 32-34
CSU din Suceava – Minaur Baia Mare: 30-28
Dinamo București – HC Buzău: 36-30
CSM Focșani – CSM Constanța: 25-25

În ultima rundă programată în acest an, CSU din Suceava va evolua duminică pe terenul campioanei Dinamo.