CSU – CSM Bacău: 38-32

Universitatea Suceava s-a impus cu scorul de 38-32 (19-16) în meciul amical susţinut în aceasţă dimineaţă în compania formaţiei CSM Bacău. Cu excepţia portarilor, toţi jucătorii suceveni şi-au trecut numele pe lista marcatorilor.

Diferenţa de valoare dintre cele două formaţii a fost evidentă în startul partidei, iar pe fondul unui joc spectaculos, sucevenii au luat un avans de cinci goluri. În minutul 8, la scorul de 7-2, băcăuanii au solicitat time-out şi la scurt timp de la reluarea jocului au restabilit egalitatea. Chiar dacă s-au aflat permanent la conducere, jucătorii antrenaţi de Razvan Bernicu nu s-au putut distanţa decisiv, iar pauza a consemnat un avantaj de doar trei goluri în favoarea Universităţii, scor 19-16. Jocul a continuat în acelaşi ritm, cea mai mare diferenţă înregistrându-se în minutul 45, la scorul de 28-21. Rezultatul final a fost stabilit de Şoldănescu, care şi-a trecut în cont a şasea reuşită personală şi a închis tabela la 38-32.

“După părerea mea, jucătorii noştri nu au ajuns la turaţia maximă. Probabil şi remiza obţinuta ieri de echipa a doua a indus o stare de superficialitate, pe care nu o apreciem deloc. De cele mai multe ori adversarul te mobilizează prin nume şi prestaţie, iar astazi nu a fost cazul, chiar daca am întâlnit o echipa ambiţioasă, cu jucatori tineri şi valoroşi pentru vârsta care o au. Urmează partidele cu Chişinăul, care sper să însemne o adversitate mai serioasa, având în vedere că am intrat în linie dreaptă cu pregătirea jocului contra Reşiţei”, a declarat directorul tehnic al Universităţii, Petru Ghervan.

CSU Suceava: Şelaru, Stănescu, Spiridon – Gavriloaia (6 goluri), Şoldănescu (6), Amihăesi (6), Bursuc (4), Chiruţ (4), Roşu (4), Mitrea (2), Acatrinei (1), Ţigănaşu (1), Starikov (1), Dumitraş (1), Burlacu (1), Petrea (1).

În următorul meci de verificare, Universitatea Suceava va întâlni vineri, de la ora 17:00, în sala LPS, gruparea Olympus Chişinău.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *