CSU a scăpat printre degete victoria contra Stelei

CSU din Suceava a scăpat printre degete victoria cu Steaua, echipa antrenată de Petru Ghervan fiind egalată la ultima fază la 31-31, în meciul disputat joi, în sala “Dumitru Bernicu”, în cadrul etapei a XXIV-a din Liga Națională la handbal masculin.

Cu georgianul Kbilashvili în zi de grație, universitarii au rupt echilibrul la 12-9, ecart de trei goluri care avea să se păstreze până la pauză, când tabela indica scorul de 16-13.

Desi s-a desprins până la jumătatea reprizei secunde chiar și o diferență de șase goluri, la 24-18, formația suceveană s-a precipitat pe final, fiind egalată la ultima fază la 31-31, dintr-o aruncare de la 7 metri transformată de Șandru.

CSU din Suceava: Makaria, Grigoraș – Kbilashvili (11 goluri), Lăzurcă (5), Ștefan (5), Lupu (2), Roșu (2), Stanciuc (2), Szasz (1), Zarițchi (1), Vizitiu (1), Loic (1), Bologa, Kutahya, Focșăneanu, Urdă.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *