CSM Suceava nu s-a făcut de râs în meciul disputat sâmbătă, pe teren propriu, în fața celor de la Arcada Galați, în cadrul etapei a VIII-a a Diviziei A1 la volei masculin.
Echipa antrenată de Tudor Orășanu și Vasile Moșuc a cedat în fața campioanei en-titre în minimum de seturi, încheiate cu 19-25, 17-25 și 16-25.
“Mă bucur că am contribuit și noi la spectacolul din acest meci. Nu am ce să le reproșez băieților. Au dat tot ce au avut mai bun. Marea noastră problemă este cum să-i motivăm pentru că muncesc în zadar din august. Este foarte greu să te motivezi când știi că te duelezi cu echipe care lună de lună li se respectă drepturile, iar la noi trece luna și nimic…” a declarat antrenorul Tudor Orășanu.
CSM Suceava: Gontariu (11 puncte), Ciubotaru (5), Pop (4), Roman (3), Dragomir (2), Ciubotariu (2), Boghean (1), Tofan, Sasu, Hortopeanu și Platon (libero).
De partea cealaltă, cel mai bun jucător al grupării gălățene a fost chiar suceveanul Alexandru Rață, cu 13 puncte.
În runda viitoare, CSM Suceava va evolua pe terenul codașei Ştiința București.
Foto: Codrin Anton – FotoSportRO