CSM Suceava a cedat la Bârlad
În a doua etapă a Diviziei Naționale de Seniori la rugby, CSM Suceava a cedat cu scorul de 9-46, la pauză 9-15, pe terenul echipei RC Bârlad. Punctele grupării sucevene au fost reușite de Matei Bivol, din trei lovituri de pedeapsă.
Costurile necesare deplasării la Bârlad au fost suportate de omul de afaceri Alin Crețu, de la AC Mobile.
Am făcut o primă repriză bună, dar banca de rezerve n-a fost la nivelul titularilor, iar asta s-a văzut după pauză. Am trimis în teren jucători foarte tineri, fără experiență la acest nivel, iar la linia I am avut doar trei jucători pe care a trebuit să-i folosesc 80 de minute. N-a fost bine ca rezultat, dar ca joc per total sunt mulțumit.
Marcel CREȚULEAC, antrenor CSM Suceava
Rezultatele etapei a 2-a:
RC Bârlad – CSM Suceava: 46-9
CSM Galați – Știința Petroșani: 33-7
RC Grivița – Sportul Studențesc: 15-10
CS Politehnica Iași a stat.
Staff-ul tehnic al CSM Suceava, format din Marcel Crețuleac, Codrin Prorociuc și Vasile Conache, mizează în acest sezon pe următorii jucători: Călin Clim, Marius Ruscan, Valentin Croitoru, Andrei Donisa, Grigore Stanciu, Alexandru Muraru, Darius Vulturar, Andrei Duțu, Adrian Lahman, Sabin Crețu, David Grigoraș, Ioan Onea, David Onea, Cătălin Plută, Cristi Bilauca, Răzvan Brăteanu, Robert Zamă, Robert Cuziac, Samuel Vieru, Andrei Andrieș, Codrin Iliescu, Alexandru Lozniceru, Adrian Ispir, Lucian Preutescu, Bogdan Chirilă, Gabriel Tăutianu, Lucian Godroman, Andrei Manole, Dragoș Rău, Sebastian Hardea și Sebastian Semirea.
În etapa a 3-a, programată pe data de 25 aprilie, CSM Suceava va evolua tot în deplasare contra echipei RC Grivița București.









