CSM Rarăul Câmpulung a cucerit titlul național la alergare pe șosea

CSM Rarăul Câmpulung Moldovenesc a devenit campioană națională pe echipe la alergare pe șosea – 5 kilometri.

Delegația condusă de antrenoarea Elena-Erzilia Țîmpău a punctat la concursul de la Brașov prin Talida Sfârghiu, Antonia Bodnariuc și Mădălina Elena Sîrbu, ultima câștigând și medalia și bronz la individual.

Un alt sportiv de la CSM Rarăul, Cosmin Nisoiu a luat startul în proba masculină de 5 kilometri, unde a stabilit un nou record personal pe această distanță.

“Acesta reprezintă cel mai valoros titlu național din istoria clubului nostru”, a precizat antrenoarea Elena-Erzilia Țîmpău, care a ținut să mulțumească Primăriei și Consiliului Local Câmpulung Moldovenesc și sponsorilor Goldnutrition România, La “Papa Bun” Câmpulung și Fundației pentru Comunitate.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *