
CSM Constanța – CSU Suceava: 35-26
În etapa a 23-a a Ligii Naționale de handbal masculin, CSU Suceava a jucat pe terenul ocupantei locului secund, CSM Constanța. Fără patru jucători de bază, este vorba despre Makaria, Bologa, Ștefan și Tîrzioru, sucevenii au cedat în Dobrogea cu scorul de 35-26, la pauză 17-13.
Cu 7 goluri, Bogdan Mănescu a fost cel mai bun marcator al universitarilor. Echipa antrenată de Bogdan Șoldănescu ocupă locul 6 în Liga Națională de handbal masculin, cu trei etape înainte de finalul sezonului.
CSU Suceava: Merlă (3 intervenții), Podovei (o intervenție) – Mănescu (7 goluri), Lăzurcă (4), Loic (4), Focșăneanu (3), Bruj (2), A. Dascălu (2), Grigore (1), Lupu (1), Gavriloaia (1), Iordachi (1), Botond, Zarițchi, Csog. Antrenor: Bogdan Şoldănescu.
În etapa a 23-a s-au mai înregistrat următoarele rezultate:
CSM București – Universitatea Cluj: 31-22
CSM Sighișoara – HC Buzău: 29-29
CSM Constanța – CSU Suceava: 35-26
Potaissa Turda – Dinamo București: 35-35
CSM Focșani – Steaua București: 24-28
CSM Vaslui – Politehnica Timișoara: 25-27
Minaur Baia Mare – CSM Bacău: 31-29
În etapa următoare, CSU Suceava va întâlni CSM București, duminică, de la ora 17:00, în sala „Dumitru Bernicu” a Liceului cu Program Sportiv Suceava.