Masoara doi metri si 10 centimetri, iar cand se urca pe cantar, acul se opreste la 160… la 160 de kilograme. Prietenii ii spun insa Micutu’. Asa l-a poreclit antrenorul sau de baschet din Radauti, dupa un meci cu o echipa din Tiraspol.
La 38 de ani, Cristian Anheliuc a renuntat de mult la baschet, apoi la rugby si s-a specializat ca bodyguard. In trecut a lucrat pentru trupe de muzica din Romania ca Andre, Simpu sau Akcent, dar perioada de glorie a cunoscut-o in 2005, in Italia, unde a fost garda de corp pentru multiplu campion de Formula 1, germanul Michael Schumacher, si pentru echipa de fotbal Juventus Torino.
Cum i-a cunoscut pe Schumacher, Buffon sau Ibrahimovic
A cucerit centura mondiala la amatori in doar doi ani
Desemnat cel mai bun arbitru de skandenberg din lume
Cand nu lupta, imparte dreptatea ca arbitru de skandenberg. “M-am apucat de arbitrat meciuri de skandenberg in urma cu aproape zece ani, iar in 2016 am fost declarat cel mai mare arbitru de skandenberg din lume, titulatura care mi-a fost acordata chiar de secretarul general al Asociatiei Mondiale de skandenberg. Mi-as dori sa organizez competitii acasa, la Radauti, dar este greu sa gasesti sponsori”, a precizat Cristian.
Membru al Academiei Nationale Bodyguard, un centru de excelenta pentru Studii de Securitate Privata, radauteanul este in prezent seful securitatii la Agentia Nationala pentru Cetatenie. “La Radauti, cu specializarile pe care le detin, este greu sa te descurci. Ma leaga insa multe de Radauti. Aproape totul. Acolo m-am nascut, acolo este familia mea, acolo mi-au fost puse pentru prima oara manusile in mana”, a spus Cristian, care a vrut sa candideze ca independent pentru un post in Consiliul Local Radauti.
Legitimat la clubul Dragon Team, unde este antrenat de Daniel Ungureanu, Cristian Anheliuc colaboreaza si cu clubul din orasul natal, Bucovina Radauti.