Controverse pe Soldanescu

Transferul lui Soldanescu de la HCM Constanta, la Universitatea Suceava a starnit controverse intre conducerile celor doua cluburi. Campionii acuza pretentiile financiare exagerate ale jucatorului, in timp ce conducerea Universitatii dezaproba modul in care a fost tratat “Budi” la malul Marii Negre.

“Negociem cu Şoldănescu din decembrie. Preşedintele clubului, Nicuşor Constantinescu, a fost foarte înţelegător, i-a făcut mai multe oferte jucătorului, ultima fiind foarte aproape de suma promisă de cei de la Suceava. Este şi normal ca Suceava să ofere mai mult pentru că ea este cea care vrea să cumpere un jucător consacrat, un jucător care a cîştigat patru titluri cu HCM. Şoldănescu mi-a promis înainte de a pleca în Republica Dominicană că va veni să discutăm, am încredere în cuvîntul lui. Eu vreau să îl păstrez, este un jucător bun dar acum nu trebuie să sară calul. Este un apărător bun şi atît, nu este la nivelul lui Stănescu, spre exemplu“, a declarat pentru cotidianul Telegraf, directorul executiv al campioanei, Nurhan Ali.

Petru Ghervan nu a primit foarte bine afirmatiile venite dinspre Constanta.

“Transferul lui Soldanescu reprezinta rezultatul a doi ani de discutii, nu am luat aceasta decizie peste noapte. Dorinta sa de a parasi Constanta a venit ca o manusa pentru noi. Il apreciez pentru ca nu a avut pretentii financiare foarte mari, ci s-a gandit in primul rand la cariera sa si la ce va face peste 1-2 ani. El de cand a ajuns la Constanta, a fost tratat ca un copil. Acolo ar fi trebuit responsabilizat, insa timp de 6 ani nu i s-a oferit sansa sa demonstreze si in atac”, a spus Petru Ghervan.

Referitor la contractul pe care Soldanescu il va avea la Universitatea, Petru Ghervan a negat faptul ca interul stanga ar deveni cel mai bine platit “student”. “Intr-un astfel de clasament s-ar situa la egalitate cu inca cativa jucatori”, a conchis tehnicianul sucevean.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *