Continuă la Suceava
Emoţiile legate de eventuala plecare a mai multor jucători ai Universităţii la alte echipe, sunt aproape de a lua sfârşit. 6 dintre cei 7 “studenţi” cărora le expira contractul în această vară, s-au înţeles cu conducerea clubului şi au şanse mari să continue pentru cel puţin încă un an în tricoul alb-albastru.
Conducerea clubului Universitatea a purtat în ultima perioadă mai multe negocieri cu jucătorii ale căror contracte expiră în luna iunie. Buturile echipei locale de handbal vor fi în siguranta pentru încă un an, portarii Iulian Andrei şi Bogdan Pralea luând hotărârea să continue împreună la Suceava. De asemenea, deşi au avut oferte în ultima perioadă, Adomnicăi, Mitrea, Tcaciuc şi Brădăţan şi-au dat acordul de semnare a unor noi angajamente. Singura incertitudine planează asupra veteranului Leonard Bibirig. Coordonatorul Universităţii se gândeşte tot mai serios să agaţe tricoul de joc în cui, pentru a se dedica doar carierei de antrenor. De altfel, Petru Ghervan a mărturisit că are în vedere câţiva jucători pe care să îi aducă din vară la Suceava, printre profilele căutate fiind şi cel de inter stânga-coordonator, adică postul pe care evoluează Bibirig. În condiţiile în care, de la lupta pentru evitarea retrogradării, “studenţii” au trecut pe frontul Cupelor Europene, noile contracte oferite de clubul Universitatea sunt mai mari faţă de cele avute până acum. Lucru de înţeles, în condiţiile în care jucătorii suceveni au început să fie ademeniţi cu oferte tot mai tentante de cluburile puternice din România.