Condamnaţi să învingă Suceava
Fotbaliştii băcăuani nu iau in calcul decât varianta victoriei in partida de sâmbătă cu Cetatea. “Suntem condamnaţi să invingem Suceava. Este un meci de şase puncte. Cele două echipe se afla in luptă directă pentru evitarea retrogradării, iar noi, morţi-copţi, trebuie să câstigam. Remiza nu ne ajută in niciun fel”, a declarat căpitanul Dan Spiridon pentru cotidianul “Deşteptarea”.
Liderul vestiarului băcăuan a dezvăluit şi armele pe care le vor folosi gazdele impotriva trupei lui Ovidiu Murariu. “La ultimele antrenamente, am exersat mult centrările. E clar că Cetatea va veni să se apere supranumeric contra noastră. Se vor strânge in centru, iar in aceste condiţii, cea mai viabilă soluţie este să scoatem mingea la margine şi apoi să centrăm in careu”, a completat Spiridon.