Colectivul l-a adus pe Grigorie
Unul dintre jucatorii transferati in aceasta vara de Universitatea este extrema dreapta Cornel Grigorie. Jucatorul recunoaste ca principalul motiv pentru care a ales sa vina la Suceava il reprezinta colectivul de jucatori si seriozitatea cu care se face handbal la clubul universitar.
“Am venit la Suceava pentru colectiv, este unul foarte serios, dornic de munca. Se vrea obtinerea de rezultate foarte bune atat in campionat, cat si in cupa Romaniei si in competitiile europene. Totul depinde de noi, de cum jucam, pentru a putea devansa celelalte echipe pentru a ne indeplini obiectivul” a spus Grigorie.
Handbalistul recunoaste insa ca nu este pregatit 100% pentru abordarea Ligii Nationale in tricoul alb-albastru, iar problema acomodarii la Suceava a fost una destul de infima: “M-am acomodat foarte bine aici, pentru ca pe multi colegi ii cunosteam si de la juniori. Inca nu sunt pregatit 100%, mai am unele lacune mici pe care sper sa le depasesc cat mai repede. Concurenta pe post pe care joc este una foarte buna, care munceste mai mult acela joaca”.